În perioada 16 – 23 noiembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, se desfășoară cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului de Dramaturgie Contemporană.
Brașovenii sunt invitați la o săptămână de teatru autentic, în care vor fi dezbătute probleme ale societății actuale, de la iubiri pline de patos și provocare până la drame umane cu final tragic. Deja la primele două piese din program nu mai sunt bilete, așa că grăbește-te să cumperi pentru celelalte spectacole din program. Biletele costă între 13 și 70 de lei.
În total vor fi 10 spectacole, lansări de carte, iar anul acesta festivalul își păstrează caracterul competitiv.
În cadrul unei conferințe de presă directorul demisionar Claudiu Goga a spus că funcția pe care a avut-o la teatru nu o să îi lipsescă și că se simte ușurat după ce a demisionat pentru că organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană e o mare responsabilitate pe care nu o va mai avea în viitor. „Pentru mine a fost o onoare să fac acest festival”, a declarat acesta.
Deschidere Festivalului se va face cu un spectacol în afara concursului – La Pulce, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau – o comedie bulevardieră în regia lui Horaţiu Mălăele în care îi puteţi întâlni pe Emilia Popescu şi Ştefan Bănică Jr..
Festivitatea de premiere va fi urmată de un spectacol-concert al cântăreței de folk Ada Milea – Apolodor, după Gellu Naum (Teatrul Naţional din Cluj).
FESTIVALUL DE DRAMATURGIE CONTEMPORANĂ , ediţia a XXVI-a
16 – 23 noiembrie 2015
PROGRAM
Luni, 16 noiembrie
19.30 / Sala Mare
DESCHIDEREA FESTIVALULUI
La Pulce, după „Puricele în ureche” de Georges Feydeau, regia Horaţiu Mălăele
Teatrul de Comedie, Bucureşti
durata: 1h 45’ (fără pauză)
Marţi, 17 noiembrie
19.00 / foaier Sala Mare
Lansare de carte: „Dramaturgie contemporană italiană”
Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2015
19.30 / Sala Mare
Family Affairs de Rosa Liksom, un spectacol de Radu Afrim
Teatrul Odeon, Bucureşti / spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani
durata: 2h 20’ (fără pauză)
Miercuri, 18 noiembrie
19.00 / foaier Sala Mare
Lansare de carte: „V.E. Mayerhold. Reconstrucţia teatrului” (volumul II )
Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2015
19.30 / Sala Mare
Portugalia de Zoltán Egressy, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză
Teatrul „Nottara”, Bucureşti / spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani
durata: 2h 15’ (cu pauză)
Joi, 19 noiembrie
17.30 şi 20.30 / Sala Mare
Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin de Davide Carnevali, regia Alexandru Dabija
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi
durata: 1h 30’ (fără pauză)
Vineri, 20 noiembrie
18.00 / Sala Studio
Copilul problemă de George F. Walker, regia Adrian Iclenzan
Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov
durata: 1h 30’ (fără pauză)
20.00 / Sala Mare
Central Park West de Woody Allen, regia Liviu Lucaci
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploieşti
durata: 1h 20’ (fără pauză)
Sâmbătă, 21 noiembrie
19.00 / foaier Sala Mare
Lansare de carte: „Clipe de teatru” de Doina Papp
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015
19.30 / Sala Mare
Dansând în noapte de Patrick Ellsworth, regia Vlad Massaci
Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov
durata: 2h 15’ (fără pauză)
Duminică, 22 noiembrie
17.00 / Sala Studio
Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne, regia Vladimir Anton
Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov
durata: 1h 50’ (fără pauză)
19.30 / Sala Mare
Top Dogs de Urs Widmer, regia Theodor Cristian Popescu
Teatrul Mic, Bucureşti
durata: 1h 30’ (fără pauză)
Luni, 23 noiembrie
19.30 / Sala Mare
FESTIVITATEA DE PREMIERE
Apolodor după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea
Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
durata: 1h 20’ (fără pauză)