La mai puțin de un an după succesul înregistrat cu spectacolul “Gagging Order”, Jimmy Carr include din nou Bucureștiul pe ruta celui mai recent turneu al său. Pe 2 aprilie 2016 amatorii umorului sofisticat și hiper-îndrăzneț au ocazia să-l revadă pe artist la Cinema Patria în Funny Business, un show cu material în premieră pe o scenă din România. Itinerariul artistului mai cuprinde zeci de reprezentații pe continentul european, dar și în Noua Zeelandă, Australia și Africa de Sud.
Recomandat de presa britanică drept “cel mai muncitor om de comedie”, Jimmy Carr este o figură proeminentă a scenei stand up internaționale. Înainte de a face carieră drept comediant și om de televiziune, Jimmy s-a licențiat la Cambridge cu o diplomă în științe politice și a urmat cursuri de psihoterapie. După un show sold-out în cadrul ediției din 2003 a Edinburgh Fringe, urmat de recenzii elogioase, numele artistului a devenit tot mai mult sinonim cu comedia de cinci stele.
One-liner-ele acide, umorul negru și ireverența față de tabu-uri l-au impus pe artist nu doar în Europa, dar și în Statele Unite, el fiind în ultimii 5 ani un invitat frecvent al unor emisiuni precum Late Night With Conan O’Brien sau The Tonight Show with Jay Leno, precum și protagonistul a două Comedy Central Specials. În Marea Britanie, numele său se leagă de formate de succes ale Channel 4 – emisiunile-concurs “Distraction” și “Your Face or Mine?” sau seria “100s” – dar și de emisiuni al căror invitat a fost de-a lungul timpului, precum “Top Gear” sau “The Panel”.
Jimmy Carr va ajunge anul viitor, pe 2 aprilie, la Cinema Patria, biletele fiind disponibile online pe ww.eventim.ro, și în rețelele afiliate la trei categorii de preț, în funcție de distanța față de scenă: 100 lei, 150 lei și 200 lei.
Ora de începere a show-ului este 19:00, evenimentul desfășurându-se exclusiv în limbă engleză.
Livehouse Comedy este principala platformă de live entertainment dedicată în România fenomenului stand up comedy internațional.
Seria de evenimente Livehouse Comedy a inclus până acum reprezentații ale unor artiști ca Eddie Izzard, Dylan Moran, Pablo Francisco, Jimmy Carr, Daliso Chaponda sau Michael Winslow.