Venind pe șoseaua principală București-Giurgiu, chiar la intrarea în oraș, se zăresc două prelate galbene care umbresc intrarea unui magazin universal. Un câine prietenos păzește ușa și savurează răcoarea asfaltului delimitată de umbră. Două bănci și o masă își așteaptă clienții moleșiți de căldură. La intrare ne revigorează mesajul de pe un afiș “Ia acasă berea rece și voia bună!”.
Trei fete roiesc în spatele tejghelei. Printre chicoteli, așează marfă pe rafturi precum albinele agitate în stup. La scurt timp aflăm cum le cheamă: Corina, Loredana și Valentina. Prin fața noastră rulează ca într-un diafilm conserve, borcane, sticle de toate felurile, pachete și pungi cu diverse, cutii și baxuri. Misiunea fețelor este să le organizeze atrăgător și eficient pe rafturi, astfel încât să poți ghici cu o privire ce îți lipsește de pe lista de cumpărături. Sau ce îți poftește inima.
Corina este una dintre “veteranele” echipei. în curând face un deceniu de când lucrează în această firmă. În Giurgiu ești norocos dacă ai un loc de muncă, iar meseria de vânzătoare este printre cele mai căutate. “Cel mai mult îmi place comunicarea cu clienții, dar și cu colegele mele. Nu cred că m-aș putea despărți ușor de ele. Avem un colectiv bun aici și ambianța e faină. Asta m-a făcut să rămân nouă ani în același loc de muncă.”
Valentina are o poveste diferită. Aflăm că mama ei a fost tot vânzătoare și de mic copil visa să ajungă și ea la fel. Se pare că este o tradiție în familia ei. Își exersa “arta vânzării” cu păpușile. Negocia prețurile, cântărea produsele, dădea rest și își aranja meticulos marfa în rafturi invizibile. La fel ca și Corina, lucrează de zece ani în acest magazin pentru că se înțelege bine cu toată lumea.
Pe neașteptate se creează forfotă. În dreptul casei de marcat, o coadă sinuoasă își face loc prin magazin. Sunt toți giurgiuveni captivați de marfa expusă amplu în fața lor. Nerăbdători își așteaptă rândul foșnind plasele încă goale. Fetele noastre aleargă! Una bate la casă, alta socotește pe caiet, iar alta servește clienții cu produse.
“Este foarte greu să lucrez cu oamenii, deci cheia acestei meserii este răbdarea. Întâlnim fel și fel de oameni și trăsătura asta cred că este punctul forte”, spune Corina.
Pe masă, te ademenește un miros îmbietor. O farfurie înțesată cu pișcoturi pudrate își așteaptă primii cumpărători. Sunt proaspete, aduse acum 5 minute direct din fabrică. Repede mănușile de unică folosință și Corina oferă câteva spre degustare unui client pofticios. În urma ei, Valentina limpezește tejgheaua după “ploaia” cu zahăr vanilat și poftește cu un zâmbet următorul client.
Amabile, fâșnețe, disponibile, atente, înțelegătoare și răbdătoare, cam așa le-am portretiza pe cele trei vânzătoare din Giurgiu. După ce se eliberează magazinul, trebuie întreținută pardoseală. Un mop și o găleată șterg urmele de pantofi care au aglomerat până nu demult magazinul.
“Jobul ăsta nu cred că este pentru oricine pentru că vin foarte multe genuri de oameni în magazin și trebuie să știi să comunici cu fiecare. La diferite niveluri. Uneori vin și oameni de joasă speță pe care trebuie să îi înfruntăm. Asta în ciuda faptului că aici nu se vând băuturi alcoolice, este un magazin alimentar, în care în general vindem produsele noastre de patiserie și panificație.
în spate se aude o frână. Un băiat haios își face simțită prezența, iar feTele îl salută amuzate. Dintr-o dată, în magazin se simte o atmosferă ca-ntre prieteni. Starea de spirit se schimbă pentru că au sosit cozonacii. Toată lumea se mobilizează pentru a așeza noua marfă la locul cuvenit, de teamă să nu îi surpindă un nou văl de clienți.
Cei mai dificili clienți sunt bărbații. Sunt mereu nehotărâți și întotdeauna găsesc ceva să îți reproșeze. Suportăm, dar avem și zile în care răbufnim. Șefa noastră ne susține, chiar și când avem reclamații pentru că nu am servit într-un anume fel. Avem noroc!”
O întrebăm pe Corina ce altă meserie ar alege în afară de aceasta. “Am făcut și altceva. Când eram mai tânără voiam să fiu asistentă medicală și chiar am profesat 3 ani. Sper ca pe viitor, când vor fi mai multe posturi libere în Giurgiu, să revin la această dorință mai veche a mea!”
Ce le place cel mai mult din rutina zilnică? “Mai bine mă întrebai ce nu îmi place. Să cântăresc! La noi se cer deseori produse de 1 leu, de 2 lei. Și este dificil de cântărit, mai ales pentru că avem multe vracuri. Îmi place casa de marcat, avem una nouă care este mai interesantă!”
Veteranele fug de tura de seară. Cea mai nouă dintre ele este Loredana. E rândul ei să se sacrifice. Nu are încă o familie, deci e confortabilă cu acest program nocturn.
Fetele au și un motto simplu după se ghidează în munca lor: “Când iubești ceea ce faci, faci cu plăcere!”
La plecare ni se oferă pișcoturi din cele pudrate îmbietor. Ne bucurăm în voie, ca niște copii premiați pentru munca lor, de mirosul parfumat care ne-a urmărit toată ziua.
Povestea “Agitație după tejghea” prezintă una dintre cele 6 meserii promovate prin proiectul “Șansa unei vieți mai bune”: vânzătoare, contabilă, cosmeticiană, bonă, patiser și lucrător produse lactate. Prin această campanie s-a propus revitalizarea meseriilor care stau la baza societății moderne și care îi sunt totodată indispensabile. Modul în care este conturat sistemul de educație din România, favorizează mai puțin meseriile practice, care implică meșteșugul și arta de a lucra cu mâinile.
