Intr-o zi, prin cotloanele semiluminate de raze calde de vară, o privire ageră iși va fi facut simțită pezența. Era demult, când poveștile erau realitate si gândurile erau vise.
Și aștepta liniștea, se refugia intre coloanele impunătoare de cărămida caldă, se ascundea de gânduri si rânduri. Domnița cu suflet de cristal căuta cu zambetul pe buze un cotlon uitat de lume unde să fie doar ea.
Cu povestea ei incâlcită, cu liniștea ei zbuciumată, cu tremurul insuflețit de speranțe. Doar ea. Și lângă bucate aburinde și un pahar sclipitor de licoare roșie si magică, să gândească. Liniștea și bucatele, vinul și povestea, amalgam de suflet.
Şi prinţesa cea cu suflet de cleştar a găsit cotlonul scăldat in razele lunii prea rotunde si prea pufoase. In urma ei, parfumul dulceag de timp, linişte caldă de poveste, gândurile line de un alb imaculat s-au ascuns intre zidurile groase ale sălaşului de suflet.
In urma ei, cavalerul a poposit intre poveştile ascunse de lemnul cu iz de zâmbet, intre clipele şoptite de cărămidă cu aroma de amintire.
Era atât de ostenit încât butoiul care stă să crape cu vin dulceag si bucatele alese şi aburinde care il aşteptau cuminţi, erau liniştea demult pierdută a unei nopţi fără zbor.
Acordurile de harpă acompaniau de departe amalgamul cald de gust si gusturi. Era răgazul mult aşteptat. …muzica simţurilor!
