Arta de a auzi bătăi de inimă – s-ar traduce mot a mot titlul cărții lui Jan-Philipp Sendker.
Puțin mai frumos (și mai potrivit) decât Șoapta inimii, cum a apărut la Editura ALLFA.
„Vorbesc despre o iubire care insuflă vieții sens, care sfidează legile naturii și ale degenerării.”
Povestea din Șoapta inimii începe cu dispariția lui Tin Win, pe urmele căruia pleacă fiica sa, Julia. Până în Birmania pleacă. În Birmania unde, într-un mod providențial, întâlnește un personaj ciudat – pe U Ba, care începe să-i vorbească despre prima parte a vieții tatălui ei – cea despre care nu avusese până atunci nicio idee.
Aflăm astfel, odată cu Julia, despre copilăria dificilă a lui Tin Win, despre cum o cataractă urâtă l-a lăsat aproape fără vedere, despre cum a fost însă înconjurat de iubire și pasionat de cunoaștere, despre cum o întâlnește pe Mi Mi și se conectează cu ea, despre cum un sentiment de loialitate față de familie – pe care ne vine greu să-l pricepem – îl împinge pe un alt drum decât și-ar fi dorit. Despre cum rămâne însă fidel inimii sale până la sfârșit.
Nu e un sirop și nu e o tragedie, e o poveste minunată de dragoste și de viață, dar mai ales de dragoste.
“Nu ochii și urechile sunt problema, Tin Win. Mânia ne orbește și surzește. Sau frica. Invidia, neîncrederea. Când suntem supărați sau ne e frică, lumea se face mai mică și iese din țâțâni. Asta ni se întâmplă și nouă, și celor care se folosesc de ochi ca să vadă. Numai că ei nu bagă de seamă”.
„ – M-am întrebat adesea care era sursa frumuseții sale, a felului în care radia. Nu e mărimea nasului; nu e culoarea pielii, nu e forma buzelor sau a ochilor – cea care ne face frumoși. Deci care e? Îmi poți spune tu, ca femeie?
Am clătinat din cap.
– Îți spun eu: e dragostea. Dragostea este cea care ne dă frumusețe”.
Articol de: Irina Șubredu
