Cei mai lipsiți de pudoare fani ai animației sunt așteptați, în primul weekend al **Festivalului de Film de Animație Anim’est**, la o noapte de filme ciudate, malefice, perverse, sau pur și simplu nepotrivite. După succesul din anii trecuți al proiecțiilor speciale **The Night of the Animated Bad Taste șiThe Night of the Trash Bin Treasures**, curatorul și colecționarul olandez Michael Helmerhost revine la a noua ediție a festivalului cu **Trippy Animation Night**, o nouă serie de proiecții nocturne extravagante.
Culese din arhive rare și greu accesibile, animațiile provocatoare și halucinogene din acest program onorează talentul creativ al lui **Frank Tashlin, Bruce Bickford, David Lynch, Bruce Conner, Arch Oboler, Tex Avery, Sam Raimi, Ralph Bakshi, Robert Taylor, Hitoshi Matsumoto** și al multor altor animatori și regizori fără limite.
**Filmele sunt grupate în 11 serii**.
– Less is More, but Bigger is Better
– Pink Elephants & Pipe Dreams
– Tubular Traumas
– Not So Cute Puppetry
– Brutes & Savages (Violence is the trend)
– Offbeat Offspring (Horror Babies)
– Inflight Entertainment (Orchestrated Airline crashes)
– Nazifications (Antiprop)
– Music Madcaps (Animated PopClips)
– Crossover Cavalcade (Live Action Slapstick)
– and a Commercial Break right before the Intermission
P**roiecția specială Trippy Animation Night are loc sâmbătă, pe 4 octombrie, la Cinema Studio, de la ora 22.00**.
Biletele, în valoare de **20 de lei**, pot fi achizițonate online, pe www.eventbook.ro, precum și din cinema, în seara proiecției.