Decizii.

Sunt forțată zilnic să iau decizii. Fie că îmi place, fie că mă lupt cu toți atomii ființei mele, prima și cea mai dureroasă este decizia prin care apăs de mult prea multe ori snooze. Apoi, când în sfârșit mă ridic din pat, mă gândesc: sală sau pas sală? De obicei e pas. Iar ziua continuă așa, sub semnul celor mai proaste decizii în ceea ce privește taskurile. Știam, iar acu’ mi se și confirmă: am cel mai mizerabil time management din lume. Sunt veșnic pe fugă, niciodată nu îmi termin treaba (fiindcă am talentul de a „colecta” și de a mă înhăma peste zi la un milion de chestii neplanificate), urăsc să răspund la telefon, motiv pentru care funcționez pe principiul mail-sms-facebook. Și cu toate astea din cauza unor decizii, aparent minore, dar care pot declanșa un fel de verișoară de-a lui Katrina. Spre exemplu, dacă e cald și frumos afară, prefer să ies la plimbare, la cafea. Sau să fac research pe o temă care nu e presantă. Sau să merg la un film. La alergat. În club, joi la 2 noaptea. Aceste decizii se traduc în stres ulterior, panică (oai de capu’ meu cât mai am de lucru!), dar și într-un vag sentiment de „pot să fac ce vreau când vreau”. A doua zi, la 11, mahmură și cu o durere de cap oribilă, realizez că nu-s chiar omnipotentă. Și atunci decid să amân tot și să mai dorm.