Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/12/2013
Arhiva Zile si Nopti

Miserupia, unde nici iarba nu creşte

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Miserupia, unde nici iarba nu creşte Share Miserupia, unde nici iarba nu creşte



Teatrul Luni de la Green Hours propune, sâmbătă seara, un spectacol inedit: Povestiri din Miserupia al actriţei – scriitoare Lorena Lupu. O oră de interacţiune vie, de întorsături neaşteptate de situaţie, de conversaţie cu actriţa, de provocări şi de meditaţie la nemurirea sufletului.
Povestiri din Miserupia e mica istorie a unei fetiţe de 13 ani, rămasă în grija tatălui, după ce mama pleacă în străinătate. Un tată care o neglijase, cât a fost mică, dar acum, că e la o vârstă mai promiţătoare, decide să schimbe tratamentul. Şi nu în sensul bun al cuvântului.
Piesa e inspirată de unul dintre reportajele Lorenei, realizat într-un centru de reabilitare a victimelor traficului de carne vie. „Am întâlnit practic nişte copii îmbătrâniţi de timpuriu, cinici ca nişte femei în vârstă şi foarte, foarte nesiguri pe ei. Asta m-a dat gata: îmbinarea dintre cinism şi inocenţă. E un mix care mă inspiră teribil”, spune Lorena Lupu, care şi-a descoperit pasiunea de dramaturg şi, în prezent, scrie alte două texte dramatice.
Povestea începe pe un ton satiric-amar, reliefând cu umor meschinăria specifică nepăsării; dar speranţa nu încetează să pâlpâie. Apare ba de ici, ba de colo. Rămâne să descoperiţi dacă există mântuire pentru acest personaj ghinionist sau va fi o victimă a împrejurărilor, ca atâtea altele.
Rezervările se pot face la 0788452485. Preţul biletului este de 20 de lei.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută