Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 12/12/2013
Arhiva Zile si Nopti

JUNKYARD PUB

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii JUNKYARD PUB Share JUNKYARD PUB


Din punctul meu de vedere, barurile și pub-urile sunt întotdeauna o idee bună. Spre exemplu, când ieșiți de la job și nu aveți chef să mergeți direct acasă, o întâlnire amicală la bere sau la un vin fiert de sezon sunt planuri ad-hoc pe care le puteți face în două secunde, cu un necesar minim: câțiva prieteni/colegi, obligatoriu un loc special și voie multă bună. Și pentru că tot aminteam de o locație mai aparte, haideți să vă dau niște vești bune: pentru voi, cei care știți ce să faceți cu timpul vostru liber și sunteți mereu în căutare de nou, există acum JUNKYARD PUB. Situat pe strada Ștefan Octavian Iosif la numărul 4, JUNKYARD PUB este altfel. Denumirea în sine este originală, asta ca să nu mai spun de decoruri, absolut inedite și unice în oraș. Nu știu dacă sunteți sau nu familiari cu termenul de „romkocsma”, e suficient să vă spun că e vorba despre un concept unic în Cluj, la baza căruia stau elemente de decor din materiale reciclate, amenajări spectaculoase (ce părere aveți despre o mașină care se află în interiorul localului și care servește drept loc de relaxare pentru clienți, aceștia având posibilitatea de a se așeza comod pe banchetele mașinii, unde pot savura în tihnă o bere proaspătă sau un vin fiert aromat?) Ceea ce vă va încânta este fără îndoială tavanul “căptușit” cu o multitudine de cutii de lemn, scaune plasate pe ici, pe colo, întregul ansamblu creând un spațiu cozy, familial și relaxant, creativ și artistic în același timp. Decorurile, atmosfera, poveștile, băuturile și desigur, oamenii sunt atuurile acestui loc, elementele care îl diferențiază, care îl scot în evidență. Pentru că JUNKYARD PUB a fost creat de un grup de prieteni care și-au propus să ofere publicului clujean o atmosferă caldă, un decor atipic însă foarte atractiv și nu în ultimul rând un loc de suflet, în care ieșirile vor fi întotdeauna memorabile!

JUNKYARD PUB
Ștefan Octavian Iosif nr. 4
Tel: +40 720 222 800
https://www.facebook.com/pages/Junkyard-Pub

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută