Trio-ul baroc” sau „triosonata”, după altă denumire, reprezintă sâmburele din care au pornit multe alte genuri camerale. Denumirea
însă nu reflectă numărul de interpreți, ci de voci.
Există trio-uri transcrise de J.S. Bach pentru un singur instrument. Există trio-uri
pentru două instrumente, cum sunt sonatele pentru vioară și clavecin de același compozitor.
O asemănare cu jazz-ul, dar care însă s-a pierdut în clasicism, umplutura armonică a instrumentului cu claviatură fiind înlocuită de vocea violei. În Baroc, un oboi, un flaut, sau o vioară, puteau, la alegere, cânta aceeași voce, de cele mai multe ori.
Programul Trio=4 a fost ales să fie cât mai reprezentativ pentru acest gen: Giuseppe Antonio Brescianello – Trio în do minor, G. F. Handel – Trio în sol minor, Antonio Vivaldi – Sonata în Do major, Telemann – Quatuor parisien nr. 12, în mi minor, Antonio Vivaldi – La Follia.
