Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/07/2013
Arhiva Zile si Nopti

Sibienii preferă un concediu în Turcia, Grecia sau la Marea Neagră

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Sibienii preferă un concediu în Turcia, Grecia sau la Marea Neagră Share Sibienii preferă un concediu în Turcia, Grecia sau la Marea Neagră


Perioada concediilor este poate cea mai așteptată perioadă a anului, iar sibienii au învățat să nu își refuze vacanța anuală și trec pragul agențiilor de turism pentru a-și programa câte o săptămână sau chiar două de sejur în străinătate sau în sațiunile de pe litoralul românesc. Și pentru că e vara cei mai mulți se îndreaptă spre mare.

**La turci și la greci condiții mai bune, prețuri mai scăzute** Grecia si Turcia rămân destinațiile din străinătate preferate ale sibienilor și în această vară, iar mai mult de 80% dintre cei care şiau rezervat deja concediul au ales Antalya și insulele
elene. Cei mai mulţi şi-au făcut rezervări la hoteluri în destinaţii populare precum Corfu sau Creta.

*„Anul trecut am fost pentru prima dată în Turcia, iar în această vară am ales să mă întorc. De ce? Pai pentru că au plaje
ncredibil de frumoase şi de curate, servicii impecabile la hotel si nu numai, găseşti o mulţime de pieţe din care să îţi faci cumpărăturile, domneşte aşa un aer de linişte şi relaxarea acolo… Aşa că da, mă întorc în august şi cu siguranţă o să fie zece zile de care o să mă bucur din plin”*, a spus Monica Lazăr, o sibiancă de 29 de ani, care a ales litoraul turcesc în detrimentul celui românesc.

În funcţie de durata sejurului, condiţiilor de cazare, deplasarea cu avionul, autocarul sau propria maşină, preţul unui sejur în strănătate diferă de la 450 de euro la peste 1.000 de euro. Un pachet mediu pentru un sejur în Turcia ajunge la minim 650 euro/ persoană cu tot cu taxe şi maxim la 1.110 euro/ persoana cu taxe incluse.

Pentru cei care aleg insulele greceşti, ofertele sunt de all inclusive şi demipensiune, iar pachetul mediu pentru Grecia este minim 425 euro/persoană cu tot cu taxe şi poate ajunge până la 850 euro/ persoană cu taxe incluse. Cererile pentru Bulgaria şi Spania au scăzut mult în ultimii ani potrivit agenţiilor de turism, iar aproximativ 75-80% dintre românii care cumpără vacanţe în străinătate prin agenţiile de turism merg la mare şi restul de aproximativ 20% preferă city break-uri sau circuite.

**Litoralul românesc în topul preferinţelor**

Chiar dacă nu e la fel de curat şi în multe cazuri la fel de ieftin ca în străinătate, litoralul românesc nu o să fie pustiu nici vara aceasta. Mulţi sibieni au ales Mamaia, Eforie, Costineşti sau Vama Veche, dacă nu pentru un concediu de două săptămâni, măcar pentru o scurtă vizită de trei-patru zile. Cazaţi la pensiuni sau în hoteluri, unii preferând chiar să îşi închirieze un apartament, sibienii, în general tinerii fără copii, preferă să „se odihnească tot acasă”.

*„Noi am ales să stam la pensiune că avem şi doi copii, dar nişte prieteni au închirat de exemplu o garsonieră în Constanţa cu doar 150 de euro. E frumos şi la noi, deşi noi românii am ajuns să trăim cu impresia că orice vine din afară e mai bun decât ce avem acasă. Nouă ne place şi în Mamaia şi în Costineşti şi sincer ce poţi să îţi doreşti mai mult decât mare, soare, mâncare românească şi concerte pe plajă, plus zeci de alte modalităţi de divertisment?”*, povesteşte Mihai Secu, un sibian de 34 de ani care îşi va face concediul în Costineşti.

**Tendinţă nouă: concediu la ţară**

Spre deosebire de alţi ani, în această vară mulţi sibieni aleg să îşi facă vacanţa.. la ţară. Zonele montane cu lacuri sau râuri sau zonele turistice cu ştranduri şi piscine au început să urce în topul preferinţelor. Cazarea la părinţi, bunici, rude sau prieteni, zonele mai apropiate de casă, dar totuşi retrase, fără internet şi chiar fără semnal, sunt *„mai ieftine, mai puţin obositoare şi diferite de ceea ce făceam în fiecare vară, în anii anteriori”*

.
*„O să mă duc la bunici la ţară, în Călimăneşti, acolo la câteva sute de metri de casa lor, curge lin Oltul, este o fâşie generoasă de plajă pentru bronzat, mâncarea este dosebită şi gătită cu ingredinte din gospodărie şi, pentru mine cel puţin, este tot ce am nevoie”*, povesteşte Ramona, o sibiancă de 26 de ani.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută