**Reporter: Pentru că Sibiul este foarte diferit de New York, atât ca dimensiune, cât şi din punct de vederea al mentalităţii publicului, care vă aşteptaţi să fie surprizele sau diferenţele pe care o să le aducă ediţia de la Sibiu faţă de ediţiile precedente?**
Gabriela Schiop: Atât New York-ul cât și Sibiul sunt orașe cosmopolite care oferă publicului un bogat și variat program de divertisment. Însăși organizarea acestui eveniment în Sibiu reprezintă o noutate atât pentru noi cât și pentru publicul sibian.
Din 2004 și până în prezent, Miss Diaspora Models a fost organizat doar în Manhattan, New York. Concursul a câștigat în popularitate de la an la an și anul acesta am ales Sibiul ca loc de desfășurare deorece este orașul meu natal,dar și pentru a promova încă o dată Sibiul pe plan internațional.
Din cunoștințele noastre, este prima data când 20 de țări sunt reprezentate într-un concurs care are loc la Sibiu. Astfel, în acest stadiu al pregătirilor nu putem decât să fim optimiști cu privire la ediția de la Sibiu. Cred că Sibiul este potrivit pentru dsfăşurarea unui astfel de eveniment şi concursul va fi un moment spectaculos dedicat publicului sibian.
**Reporter: Câte concurente s-au înscris în concurs, din câte ţări?** Gabriela Schiop: Am avut peste 3000 de fete, dintre care am selectat 20 de fete. Miss Diaspora Models este un concurs internațional deschis tinerelor care activează în modeling,
actorie, muzică, fitness.
Concurentele locuiesc în Statele Unite ale Americii, dar s-au născut în țări de pe trei continente și au lucrat până în prezent, după cum am spus, ca modele, hostese și chiar actrițe în diverse producții TV. Participantele sunt alese pe bază de CV, a experienței în branșa modeling-ului și bineînțeles a aspectului fizic.
Menționam că printre criteriile de jurizare se află și comportamentul. Premiul cel mare este în valoare de $5,000.00. Se vor acorda premii și pentru Best Costume, Best Lingerie și People Choice Award.
**Reporter: Avem vreo sibiancă sau vreo româncă înscrisă la Miss Diaspora** Gabriela Schiop: Există o reprezentantă a
Romaniei, Mihaela Williams care locuiește în America (și o reprezentantă a Republicii Moldova, care se numește Domnița
Sajin). Mihaela Elena Williams are 21 de ani și este studentă la arte în cadrul Brooklyn College și își dorește ca, în paralel cu ascensiunea ei ca model, să deschidă o asociație care luptă pentru femeile abuzate și împotriva traficului de
carne vie.
**Reporter: Pentru că modele vin la Sibiu pentru o săptămână de cantonament înaintea concursului, care este traseul pe care îl vor parcurge pentru a cunoşte Sibiul, tradiţiile locale? Și de asemenea, promovarea Sibiului va continua şi după
încheierea ediţie, de exemplu prin publicarea unor locaţii din oraş în Miss Diaspora Models Calendar?**
Gabriela Schiop: Promovarea Sibiului și implicit a României reprezintă o prioritate pentru noi și unul dintre obiectivele a căror realizare ne-am propus-o încă din prima clipă. Timp de 14 zile, din momentul sosirii la aeroport și până la finalul evenimentului, modelele vor fi însoțite de camerele de filmat, înregistrările urmând să fie incluse într-un documentar ce va
putea fi urmărit ulterior de telespectatori din întreaga lume.
Fotografiile realizate în fața și în interiorul celor mai reprezentative locații cu potențial turistic din Sibiu și din împrejurimi vor compune Miss Diaspora Models Calendar, o publicație care va fi promovată în țările de origine ale participantelor. În săptămâna care precede concursul, fetele vor vizita Sibiul, centrul istoric și celelalte principale atracții turistice ale Sibiului.
Vizitele vor fi însoțite de explicațiile competente ale unor ghizi care vor avea menirea de a informă grupul cu privire la istoria și cultura locurilor străbătute. Nu vrem să ne oprim doar la documentarea participantelor, ne dorim ca mesajul să ajungă la locuitorii țărilor pe care acestea le reprezintă. Astfel, ne-am propus, după cum am menţionat, ca de-a lungul vizitelor efectuate de grupul MDMI să realizăm multiple ședințe foto și filmări video,inclusiv realizarea unui calendar, care ulterior să fie transmise presei țărilor de proveniența ale candidatelor.