Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/05/2013
Arhiva Zile si Nopti

Concertul Depeche Mode…sau visul împlinit al unei generații!

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Concertul Depeche Mode…sau visul împlinit al unei generații! Share Concertul Depeche Mode…sau visul împlinit al unei generații!


Seara de miercuri, 15 mai, va rămâne pentru totdeauna în memoria a 45.000 de spectatori: una dintre cele mai iubite trupe din istorie și un stadion întreg, plin de fani, s-au întâlnit pentru mai bine de 2 ore într-un spectacol care cu greu poate fi povestit! Experiența Depeche Mode se trăiește, iar miile de fani prezenți aseară pe Arena Națională au simțit pe deplin ce înseamnă muzica, energia și valoarea unei adevărate legende! Prezentat de Cosmote și susținut de Ursus și Volksbank, concertul Depeche Mode a fost organizat de Emagic.

Evenimentul și-a deschis porțile la ora 17:00, câteva mii de fani ce așteptau de ore bune în fața stadionului, luând cu asalt zona din imediata apropiere a scenei. Seara a fost deschisă de concertul celor de la F.O.X, trupa ce insoțește Depeche Mode în turneu, într-o serie de țări europene. Aproape de ora 21:00, pe scena de la București au urcat Martin Gore, Andy Fletcher și Dave Gahan, într-o explozie de energie de care s-au făcut responsabili cei 45.000 de fani! Ropote de aplauze, urale și mii de voci care cântau la unison refrenele pieselor preferate au completat perfect prestația fara cusur a celor trei artiști, de la prima piesă, până la ultimul moment al show-ului. Concertul a început cu melodia “Welcome in My World”, și a continuat cu “Angel”, “Walking in My Shoes” sau “Precious”, fiecare melodie fiind susținută de proiecții video și jocuri de lumini extraordinare, într-un show plin de dinamism. Din setlist nu au lipsit nici “Should Be Higher”, “Heaven”, “Soothe My Soul” și “Goodbye”, acestea fiind incluse pe cel mai recent album al trupei, Delta Machine. Seara nu putea fi la fel fără binecunoscutele “Enjoy the Silence”, “Personal Jesus”, “Just Can’t Get Enough” sau “I Feel You”, trupa lăsându-se cucerită de energia publicului roman, savurând, aidoma fanilor, fiecare moment al spectacolului de la Bucuresti.

Aceasta a fost cea de-a doua vizită a trupei Depeche Mode la Bucuresti, însă nu pare a fi și ultima, Andy Fletcher mărturisind la plecarea din Arena Națională că aventura Depeche Mode în România nu se poate opri aici. “Publicul a fost minunat, așa cum rar găsești! A fost o seară perfecta! Trebuie s-o mai facem o dată!” a declarat artistul la finalul show-ului, atunci când a venit în biroul de producție pentru a-i felicita personal pe membrii echipei care a organizat întregul eveniment. Depeche Mode își continuă turneul Delta Machine, cu noi destinații în Istanbul (17 mai), Belgrad (19 mai) și Budapesta (21 mai).

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută