Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/05/2013
Arhiva Zile si Nopti

Riverside se întorc la București!

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Riverside se întorc la București! Share Riverside se întorc la București!


Chiar dacă sezonul estival de anul acesta nu pare la fel de fructuos ca în trecut, până să înceapă vara în calendare tot mai avem parte de câteva concerte foarte bune, dedicate celor cu gusturi muzicale educate sau bine șlefuite.

Unul din aceste concerte se dovedește a fi **Riverside**, mulțumită celor de la **Twin Arts** în parteneriat cu Institutul Polonez. Fiind considerată revelația rock-ului progresiv european, trupa se află actualmente în turneul de promovare a ultimului material discografic și nici nu se pune problema să ocolească Bucureștiul.

Așadar, polonezii vor susține un minunat concert la **Silver Church** în data de **26 mai**. Riverside nu sunt străini de România, având antecedente în 2011 tot în Capitală, cu bilete sold-out și un public iremediabil îndrăgostit de muzica lor. Chiar dacă există pe piață de mai bine de 10 ani, sound-ul poetic, oniric al band-ului din Varșovia sună cât se poate de actual.

Având grijă să își rafineze muzica cu fiece album, băieții au ajuns anul acesta la materialul discografic cu numărul 5, **Shrine of New Generation Slaves**, lansat pe 18 ianuarie. Muzica făcută de Riverside respiră emoție prin toți porii, fie că e vorba de iubire, regret, furie sau melancolie. Albumele antecedente au fost auzite live de publicul larg inclusiv într-un turneu European alături de Dream Theater, în 2007, pe vremea când Riverside apăsa pe accelerație și își asigura o ascensiune rapidă pe scena de rock progresiv.

Dacă v-ați hotărât deja să vă petreceți sfârșitul de mai pe riff-uri de chitară delicioase și să mergeți la concertul Riverside ar fi bine să vă grăbiți cu achiziționarea **biletelor**. Acestea costă 50 de lei și se găsesc în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro sau să participați la [concursul nostru](http://zilesinopti.ro/concursuri/castiga-o-invitatie-dubla-la-riverside.html), unde puteți câștiga o invitație dublă la eveniment.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută