Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/05/2013
Arhiva Zile si Nopti

Începe Sibiu Jazz Festival 2013

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Începe Sibiu Jazz Festival 2013 Share Începe Sibiu Jazz Festival 2013


Ediția din acest an a Sibiu Jazz Festival debutează în data de 12 mai și timp de o săptămână face ca muzica de cea mai bună calitate să răsune în tot orașul.

De acest aspect se vor ocupa muzicieni sosiți de pe trei continente. Startul îl vor da duminică, 12 mai, începând cu ora 13:30, nemții de la Drum Kitchen Berlin, care vor cânta în **Piața Mare** pentru bucuria și desfătarea trecătorilor. Formată din aproape 60 de muzicieni, Drum Kitchen Berlin impresionează prin amploarea și vivacitatea concertelor lor, care amintesc de originile muzicii jazz, în New Orleans.

De altfel, Drum Kitchen Berlin vor avea concerte și evenimente în aproape fiecare zi de festival, acoperind numeroase spații din oraș. Cât privește jazz-ul de cea mai înaltă calitate, el va fi reprezentat la Sibiu de invitați precum: Steve Houben Quartet din Belgia, care vor cânta în 16 mai, de la ora 19:00, la Teatrul Gong; de Antonio Flinta Quartet din Italia, care concertează vineri, 17 mai, de la ora 19:00 la Sala Thalia sau Omar Sosa – The new Afro-Cuban Quartet din Cuba, care vor cânta tot vineri, de la ora 21:00, la Sala Thalia. Sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 19:00, se anunță un adevărat regal muzical la Sala Thalia, pe scenă urmând a urca Grzegorz Karnas Quintet din Polonia și Richard Galliano – Tangaria New Quartet din Franța.

În fine, festivalul păstrează ce-i mai bun pentru final, duminică, în ultima zi de concerte, la Sala Thalia fiind programați să concerteze Omri Mor & Andalou Jazz Project din Israel și Carlos Maza & Familia din Spania. Înființat la începutul anilor 1970 la Ploiești, sub denumirea Festivalul National de Jazz, ceea ce numim astăzi Sibiu Jazz Festival s-a mutat de la Ploiești la Sibiu în 1974, din motive ideologice.

În 1977 Festivalul devine un eveniment internațional, prin participarea unui grup de muzicieni din Cehoslovacia. În 2007 **Sibiu Jazz Festival** a fost unul dintre cele mai importante evenimente organizate în cadrul Capitalei Culturale Europene. Astăzi este cel mai vechi festival de **jazz** din România și unul dintre cele mai vechi festivaluri de jazz din lume.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută