Mi-e drag Bucureştiul şi, nefiind născută sau crescută în Capitală, l-am privit mereu cu duioşie ca pe un părinte adoptiv. Tocmai pentru că îmi pasă, mă cuprinde o melancolie resemnată de câte ori îi revăd străzile, centrul, clădirile vechi în paragină. E acelaşi sentiment pe care îl simţi când priveşti pe cineva iubit irosindu-şi potenţialul.
Chiar dacă nu l-am văzut niciodată în perioada sa glorioasă, povestirile pline de patos ale bunicilor şi străbunicilor despre **Micul Paris** mă ating într-o oarecare măsură. O melancolie ciudată, întreţinută de basoreliefurile ciobite şi casele boiereşti părăsite ori demolate parţial din zonele altădată poetice ale unui Bucureşti interbelic.
Singurul loc unde am resimţit cu adevărat dar şi cu bucurie vibraţia acestor vremuri pierdute a fost **Restaurantul Elisabeta**. Aflat chiar pe bulevardul cu acelaşi nume, la numărul 45, puţin mai sus de Grădina Cişmigiu, localul e o mică maşină a timpului. Clădirea arhitecturală din 1912 a fost readusă la viaţă, odată cu ea reînviind şi şarmul epocii. Construită în stil eclectic şi reprezentativă pentru acea perioadă, aceasta făcea parte din configuraţia clădirilor ridicate în centrul Bucureştiului la standarde pariziene.
De cum intri eşti întâmpinat de un ansamblu vizual grandios: arcade strălucitoare şi dantelate ornează anti-camera unde eşti poftit să laşi deoparte hainele grele, fularele, mănuşile sau grijile. Eleganţa deosebită a locului se continuă şi în sala principală, un loc perfect pentru protocol sau o seară nostalgică încununată cu **şarm de epocă**. Având o capacitate de peste 100 de locuri, este un spaţiu deschis, în culori luminoase, blânde, dar chic. E de ajuns să păşeşti pe covoarele moi, să atingi feţele de masă imaculate şi satinate, să priveşti argintăria sclipind printre pahare şi vei fi transportat în lumea bună a Bucureştilor de altădată.
Totul este la “dungă” aici. Tacâmurile sunt lustruite bine, aranjamentele florale aruncă pete de culoare prin albul şi auriul sofisticat al încăperii, candelabrul şi lumânările aprinse pe mese luminează discret. Ospătarii sunt amabili şi galanţi, dichisiţi după stilul interbelic. **Manierele impecabile** completează perfect servirea şi odată ce paharele de vin au fost ciocnite este timpul să treceţi la partea gastronomică.
Meniul de care se bucură Restaurantul Elisabeta este, fireşte, asortat cu **artă culinară românească şi franţuzească** populare în perioada interbelică. Putând alege orice de la mici gustări până la feluri savuroase şi complexe de mâncare sau ciocolată fină, gurmanzii vor pleca pe deplin satisfăcuţi. De asemenea, iubitorii de cafea pot poposi în sufrageria restaurantului, împărţită pe trei camere aromate, primitoare, însă la fel de aranjate. Fotoliile tapiţate şi scaunele sculptate manual din lemn întregesc atmosfera şi îmbie la conversaţii spumoase ori ceaiuri de ora 5.
**Preţurile** depăşesc un buget mediu, însă nu ating un prag pretenţios. Este mai degrabă locul potrivit pentru celebrarea unui eveniment special, fie că asta înseamnă închirierea întregii săli alături de toţi cei dragi ţie sau o cină intimă alături de persoana iubită. Având destul loc pentru o scenă, Restaurant Elisabeta găzduieşte spectacole şi concerte, dar şi evenimente speciale precum cel de săptămâna aceasta, cu ocazia Sfântului Valentin.
