Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/12/2012
Arhiva Zile si Nopti

Campania de responsabilizare Bergenbier

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Campania de responsabilizare Bergenbier Share Campania de responsabilizare Bergenbier


Peste 60% dintre tinerii români cu vârsta între 18 şi 35 de ani ies cel puţin o dată pe lună în baruri, cluburi şi restarante, conform unei cercetări realizate la cererea Bergenbier S.A. În aceste situaţii, aproape jumătate dintre ei consumă alcool (46.33%), fie pentru a se distra şi socializa, fie influenţaţi de grupul de prieteni.

În cazul în care consumă alcool, doi din cinci tineri români preferă să ceară ajutorul unui prieten care nu a consumat alcool, evitând astfel eventualele riscuri produse de condusul sub influenţa alcoolului. Restul fie nu au carnet, fie spun că apelează la mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, conform cercetării, peste jumătate din participanţii la cercetare (52%) au recunoscut că s-au aflat la un moment dat în situaţia de a fi în maşină cu un şofer care a consumat alcool.

Cercetarea „Cum petrec tinerii români” a fost realizată, la nivel naţional, prin metoda chestionarului online, pe un eşantion de 4339 de respondenţi cu vârste cuprinde între 18-35 de ani. Cercetarea face parte din campania„Prietenul la volan se cunoaşte!”, iniţiativa Bergenbier S.A în parteneriat cu Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române prin care se doreşte crearea unei comunităţi a tinerilor responsabili care au adoptat comportamente adecvate atunci când e vorba de consumul de alcool.

Şi vedetele s-au implicat emoţional în această campanie. Florin Grozea, Delia, Elena Gheorghe, Călin Goia, Laurenţiu Duţă, Pavel Stratan şi alţii au povestit tinerilor într-un filmuleţ postat pe pagina de Facebook a campaniei că s-au aflat în ambele situaţii descrise: fie prieteni la volan, fie conduşi acasă de prieteni la volan, dar niciodată nu s-au urcat la volan după ce au consumat alcool.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută