Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 17/10/2012
Arhiva Zile si Nopti

Motivare mare

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Motivare mare Share Motivare mare


„Imediat ce mă trezesc, mă duc la bucătărie şi-mi fac o cafea”, îmi spunea un prieten. Eu am cana de cafea sau ceai pe biroul de lîngă pat, trebuie doar să întind mîna ca să ajung la ea (aproape aceeaşi distanţă dintre mine şi deşteptător), ultima cafea de ieri şi prima cafea de azi, cafeaua dintre noaptea de ieri şi ziua de astăzi.

Cînd m-am mutat la prietena mea, dimineaţa ne trezea casetofonul care pornea automat – odată cu televizorul şi deşteptătorul, şi ele în dormitor, şi dacă le opreai şi vroiai să mai dormi cinci minute – n-aveai cum, pentru că pornea imediat şi radioul din bucătărie. Apoi o sunau şi mamă-sa sau frate-so.

Dar astea-s treziri de nevoie, ca şi trezitul ca să te duci la serviciu sau la şcoală, acum însă mă gîndesc la trezitul de plăcere, pentru ceva plăcut, cum e cafeaua de dimineaţă pentru prietenul din prima propoziţie. Sau cum ar fi muzica pentru alt prieten, care după ce se trezeşte îşi pune neapărat o piesă preferată – asta pentru el înseamnă că şi-a început ziua cu dreptul şi aşa ar cam trebui să continue.

Am o verişoară care dimineaţa îi trezea pe părinţi ca să-i roage s-o ducă la grădiniţă, „Vreau la copii”, zicea. Pe voi ce vă motivează să vă treziţi dimineaţa şi să ieşiţi din casă?

Zile şi nopţi faine, prieteni, oriunde v-aţi trezi!

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută