Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/09/2012
Arhiva Zile si Nopti

Parfum de toamnă orădeană

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Parfum de toamnă orădeană Share Parfum de toamnă orădeană


Ca în fiecare an toamna este mai bogată, mai vie, mai frumoasă în Oradea. După zece zile în care a fost capitala teatrului scurt – publicul spectator având parte nu doar de spectacole de elită oferite de teatrele din ţară dar şi de concerte, film în aer liber sau expoziţii – iată că Oradea are parte două săptămâni ce vor aduce orădenii în sălile de spectacol, în faţa scenei. De la spectacole de teatru şi muzică în spaţii convenţionale, la Caragiale în tramvai fiecare zi ne va scoate din case la un festival cultural care a ajuns deja la a XXI-a ediţie.

Organizat de Casa de Cultură Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, festivalul va avea şi patru zile de concerte în aer liber. Concertele aduc pe scena din Piaţa 1 Decembrie unele dintre cele mai cunoscute şi mai valoroase trupe ale muzicii româneşti dar şi artişti locali talentaţi. Tobele lui Ovidiu Lipan Ţăndărică, hit-urile elefanţilor bizari, ale partizanilor sau ale celor de la Vamă sau Direcţia 5 vor răsuna în ultimele zile de gală ale unei toamne culturale orădene bogate.

Profitaţi din plin de ultimele săptămâni în care se poate sta în aer liber, cu muzică bună, la o poveste, un pahar, o şuetă alături de prieteni. Oraşul e în sărbătoare, la fel şi noi!

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută