Vineri seară, la **Arenele Romane**, cam 2000 de oameni tropăiau de nerăbdare. Reușiseră să treacă de poarta de intrare ori cu bilet, ori cu o șpagă dată bișnițarilor care o împărțeau apoi frățește cu cei de la serviciul de pază.
Fanii ar fi făcut multe ca să poată intra la singurul concert pe care **Ovidiu Ioncu Kempes** și trupa sa, **Rezident Ex**, urmau să îl țină în București, iar asta o înțelegeau cel mai bine chiar bișnițarii: biletul oficial costa 60 de lei, în timp ce ”la negru” se cerea nici mai mult, nici mai puțin de 50 de lei.
Dar pentru mulți, asta nici nu mai conta. Vroiau doar să îl vadă pe Kempes, acel Kempes care a părăsit postul de solist al trupei **Cargo** acum aproape 10 ani și a emigrat în Australia, luându-și cu el vocea inconfundabilă (apreciem, totuși, eforturile lui Adi Bărar) și lăsând în urmă o mulțime de fani frustrați de decizie.
După aproape un deceniu, **Kempes** s-a hotărât să revină pentru o perioadă în țară și nu a venit cu mâna goală: a adus cu el o trupă nouă, Rezident Ex. Numele nu e întâmplător, pentru că membrii formației vin din patru țări. Se întâlnesc în România, susțin câteva concerte, apoi merg înapoi, la casele lor de departe. Din cauza asta, cei care vroiau să îi vadă pe Rezident Ex la București aveau o singură ocazie.
Una, dar bună. Când primii membri ai trupei au apărut pe scenă, în seara friguroasă de 21 septembrie, publicul deja fierbea. Toți cei care au crescut cu vechiul Cargo nu își doreau decât să îl vadă mai repede pe Kempes, ”fiul rătăcitor” care se întorsese acasă, chiar dacă doar pentru un scurt timp.
Când pletosul slab, cu gura până la urechi, a apărut pe scenă, Arenele Romane s-au umplut de vuiet, de țipete, fluierături și aplauze. În public, bannere agitate cu **”Bine ai venit acasă!”**. Poate e greu de imaginat o întâlnire de familie între 2000 de oameni, dar despre asta a fost vorba acolo. S-a simțit dorul, după toți anii de rock românesc fără Kempes.
Pe de o parte, el se simțea pe scenă ca peștele în apă: sărea, dădea din cap, râdea, se-nvârtea și cânta cu o energie de invidiat. Ăsta era darul lui pentru noi. Pe de alta, din partea publicului, în pauzele dintre melodii se auzea mereu câte un ”Kempes, te iubim!”. ”Și eu pe voi!”, venea răspunsul lui. ”Kempes, ne-a fost dor de tine!”. ”Și mie de voi!”.
Au fost primiți cu căldură toți membrii noii trupe (Tavi Iepan – chitara, Adrian Popescu – chitara, Christian Podratzky – bas, Florin Cvasa – tobe si Matthias Lange – chitara). Au avut poftă de cântat, s-au susținut reciproc, au împărțit aceeași țigară.
Da, a fost ca-n familie, mai ales la piesele vechi de la Cargo, ”Povestiri din gară” și ”Brigadierii”, care au fost cântate aproape în întregime de public, dar și la piesele noi, cum ar fi ”Catedrala sufletului”, ”Pompierul atomic” sau ”Iarna”, la ultima Kempes cerându-ne să scoatem cheile din buzunar și să le agităm în aer.
”Ce-o mai fi și asta?”, ne-am întrebat, până când sutele de chei au început să sune exact ca niște clopoței de la sanie. Un copiluț pletos, de vreo 10 ani, îmbrăcat în tricou negru, stătea încântat pe umerii tatălui și dădea din cap. Cam asta făcea și unul din agenții de pază, chel și de trei ori mai mare decât băiatul de lângă el, când îl apuca avântul creator, semn că Kempes și ai lui sunt contagioși, orice ai face.
A fost frumos și prea scurt, deși au cântat o oră și jumătate și au făcut două bisuri (pentru că publicul pur și simplu nu-i lăsa să plece). Au promis că vor reveni și îi cred. Îl cred pe Kempes nu doar pentru că am crescut cu muzica lui, ci pentru că știu că nu uită ce promite, așa cum nu și-a uitat nici limba, nici bunul-simț, nici măcar accentul de timișorean în toți acești ani petrecuți în Australia.
Acum doi ani spunea, într-un interviu, că pregătește o venire în România și că va veni cu surprize. S-a ținut de cuvânt. Deși Cargo e acum o ușă închisă, Kempes a mers înainte și-a deschis o fereastră nouă și largă: Rezident Ex. Motivul e simplu. Când vine vorba de cântat, vorba ”Brigadierilor”, nu îl ”oprește ploaie, nici soare, nici vânt”.
