La începutul lunii iulie 2012, Ofensiva Generozităţii (o iniţiativă a asociaţiei O2G care promovează arta activă ca motor de schimbare socială) a lansat un proiect de artă participativă, intitulat LUCRĂTOR 2.0, proiect centrat pe reactivarea creativă a tinerilor adulţi șomeri.
Tineri îndrăzneţi și talentaţi, capabili de a transmite cu ușurinţă emoţii prin intermediul unor discursuri puternice au fost selectaţi pentru a face parte din LUCRĂTOR 2.0. Ultima parte a acestui proiect inedit și curajos este de fapt un performance, un spectacol a cărui premieră va avea loc la Fabrica de Pensule, duminică, 30 septembrie.
Veţi avea ocazia de a face cunoștinţă cu șase tineri (Anca Arion, Bogdan Căian, Răzvan Chirilă, Elisaveta Cira, Norbert Kaszonyi, Andrei Ştefan) cu experienţe diverse, cu pregătiri profesionale diferite, care au realizat pe parcursul a două luni acest proiect artistic original, ajutaţi desigur de o echipă de profesioniști: Ioana Păun, Florin Caracala, Andrei Cozlac. Alte reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc în 6, 14, 20 şi 28 octombrie. Intrarea la toate spectacolele este liberă.
– Duminică 30 septembrie
– Fabrica de Pensule Henri Barbusse 59 – 51
– Detalii: www.lucratordoipunctzero.ro