Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie (sper că nu), dar uneori parcă sunt de pe altă planetă, și nu neapărat în sensul bun. Sunt situații în care încerc din răsputeri să mă concentrez asupra unui lucru, mărunt de altfel și tot ce reușesc să fac este vreo gafă destul de mare. Aș putea spune că-mi stă mintea la altceva, dar se poate să fie “ceva-ul” ăsta atât de fascinant încât să mă aiurească iremediabil?
Probabil vi s-a mai întâmplat și vouă să aveți impresia că vorbiți cu pereții atunci când vă adresați cuiva. Acesta este unul dintre lucrurile care mă consolează într-un fel. E ideea aceea că li se întâmplă și altora, nu numai mie. Știu că asta nu este o scuză, dar atâta vreme cât incidentele de felul acesta sunt izolate, cred că am voie să fiu aeriană din când în când.
Apoi, sunt situațiile extreme, când fac câte o prostioară aproape amuzantă, râdem cu toții și apoi îmi revin la normal. De partea cealaltă, sunt prostioarele ceva mai grave, când dau peste cap cine știe ce planuri sau încurc traficul fiindcă mă gândesc la cai verzi pe pereți. Oricum ar fi, am tendința de a ieși cu zâmbetul pe buze din toate aceste situații “neprevăzute” și îmi promit mereu că data viitoare voi fi mai atentă.
Până una alta, mă bucur de Zile și Nopți cu gafe scuzabile și încerc să nu încurc prea mult.
