**Minte-mă frumos** este o comedie romantică cu Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Antoaneta Zaharia şi Marius Damian în rolurile principale, produsă de **MediaPro Pictures**, care din 19 octombrie va avea premiera pe marile ecrane.
În regia lui **Iura Luncasu** și cu un scenariu semnat de **Adrian Lustig**, Minte-mă frumos spune povestea a doi tipi simpatici din București, care duc o viaţă cât se poate de neobişnuită. Dani (Andi Vasluianu) e part-time furnizor de servicii IT şi part-time gigolo, iar Toni (Marius Damian) e full-time…hacker iscusit care își înșeală partenerul de viață – computerul – cu o tipă cunoscută pe Internet, Oana (Antoaneta Zaharia). Dana (Diana Dumitrescu) și Oana, ucenice cofetare și colege de apartament, sunt cum nu se poate mai diferite. Dana, tipa senzuală, sucește capetele bărbaților oriunde apare, pe când Oana iubește foarte mult prăjiturile, de unde și formele mai rotunjoare. Şi cum era de așteptat, când discuțiile lungi pe chat nu pot rămâne veșnic virtuale, Toni și Oana își dau întâlnire față-n față. Dar există o problemă majoră: Toni nu seamănă deloc cu poza de profil, iar Dani ajunge la întâlnire în locul lui. Dar oare la întâlnire se prezinta chiar Oana? Sau fiecare dintre cei patru…minte frumos?
Prestațiile actoricești exemplare aduse de interpreții rolurilor principale nu pot fi decât susținute cu talent de actrițele cărora le revin rolurile secundare din Minte-măfrumos: Loredana Groza, Nelly Năstase și Gloria Găitan.
Imaginea lungmetrajului Minte-mă frumos este semnată de Manu Kadosh, cunoscut pentru colaborările sale în producții de la Hollywood, dar și pentru filmul Modigliani cu Andy Garcia, filmat în studiourile MediaPro Pictures.
Produs de Ducu Ion, Minte-mă frumos a fost filmat în 15 zile, iar locațiile alese au fost amplasate atât în Buftea cât și în București.
Din **19 octombrie**, comedia romantică Minte-mă frumos va fi distribuită de MediaPro Distribution în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Glendale Cotroceni, Lotus (Oradea), Cortina (Oradea), Odeon Cineplex (Oradea),Grand Mall (Satu-Mare), Cinema ,,Eugen Ionescu” (Slatina), Cityplex (Constanța si Brașov), Patria (Craiova), Premiera(Ploiești), Arta(Târgu-Mureș), precum și înrețeaua Cinema City.