Ediția din acest an a festivalului este programată a se desfășura în perioada 12 septembrie – 4 octombrie, și cuprinde evenimente pentru toate gusturile și toate vârstele. Deschiderea festivalului va avea loc la Sala Thalia, de la ora 12:00, odată cu o gală de inaugurare, urmată o oră mai târziu de debutul celei de-a treia ediții a Concursului international de canto ”Vox Artis” – concurs inclus sub tutela festivalului. Tot atunci va avea loc și prezentarea candidaților precum și stabilirea ordinii de intrare și a desfășurării probelor de concurs. Publicul meloman sibian este așteptat în aceași zi, pe seară, de la ora 19:00, la primul mare eveniment. Este vorba despre concertul vocal simfonic – „Gloria” de A. Vivaldi ce se va desfășura în Biserica Romano Catolică. Evenimentul include participarea Orchestrei Filarmonicii din Sibiu, Corul Filarmonicii Transilvania Cluj Napoca și a dirijorului Francois Robert Girolami din Franța.
Următorul eveniment major al Festivalului Internațional al Artei Lirice este programat pentru seara zilei de 16 septembrie, când va avea loc Concertul de gală al laureaților Concursului „Vox Artis” – Orchestra Filarmonicii Sibiu, dirijor – Sergio Pellegrini din Italia. Urmează, în data de 18 septembrie, tot de la ora 19:00, „Cenușăreasa”, un spectacol de balet pentru copii prezentat de Opera Comică pentru Copii București în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu. N-ar trebui ratat nici concertul din data de 20 septembrie, mai exact ”seara de muzică și teatru”, cu celebrul actor Dorel Vișan pe scena Sălii Thalia.