Scaune

Eugen Ionescu a scris o piesă de teatru în care fi gurau foarte multe scaune şi a numit-o „Scaunele”, piesă care acum se joacă pe toate continentele. Brâncuşi a construit o operă de artă sculpturală în aer liber, pe care o putem admira la Tîrgu Jiu, o operă foarte complexă, o parte importantă a căreia constînd din multe scaune-clepsidre în jurul unei mese, lucrare pe care a intitulat-o „Masa tăcerii”.

Chiar dacă nu ne prea dăm seama, scaunele sunt foarte importante în viaţa omului. Cînd s-a călugărit, tînărul scriitor Ştefan Baştovoi a devenit Savatie. Întrebîndu-l dacă mai scrie, mi-a spus că acum ciopleşte un scaun, fi indcă îl aşteaptă pe Cineva, „cioplesc un scaun pentru Dumnezeu”, mi-a zis… Artistul plastic Dan Perjovschi spunea la FânFest că el aşează scaunele în funcţie de ce vrea să transmită publicului la o conferinţă sau expoziţie şi că niciodată scaunele nu stau întîmplător aşa sau aşa.

Şi în clasele din şcoli, şi în maşini, şi în avioane scaunele îşi au rolul lor, şi în fi rmele la care lucraţi sau pe care pur şi simplu le vizitaţi, nu doar în fi cţiune… Scaunul e un obiect atît de necesar şi totodată atît de misterios încît a intrat exact în expresia „Cu scaun la cap”… Zile şi nopţi frumoase, cu scaun la cap, prieteni.