Am uitat de mine

Omul a fost creat pentru a trăi în mijlocul celor ca el. Indiferent că este vorba despre pasiuni, clasă socială, obiceiuri și multe altele de acest fel, suntem dispuși să alocăm puțin din timpul nostru prețios celor care par să aibă câte ceva în comun cu noi. Asta nu este neapărat un lucru rău. Dimpotrivă, ajung să cunosc și să mă împrietenesc cu oameni minunați și descopăr lucruri noi chiar despre subsemnata.

Până aici, toate bune și frumoase. Semnul de întrebare se ridică atunci când interesele, grijile și bucuriile celui de lângă mine devin mai importante decât ale mele. Nu este greu să se întâmple asta, pentru că atunci când un om îmi este drag, sunt dispusă să îi dau mai mult decât ar trebui. Despre această cuantifi care pot vorbi doar într-un mod ipotetic, fi indcă nu am un cântar magic care să îmi spună cine ce merită. Îmi dau seama că s-a trecut limita abia atunci când tot ce fac este pentru altcineva.

Chiar și atunci când vreau o zi doar pentru mine și se trezește careva că trăiește cine știe ce dramă, îmi las tabieturile deoparte și pornesc către o lume care nu mă privește neapărat. Numai că de dragul unuia sau altuia, mai fac și compromisuri. Ideea este că ar trebui să găsesc un echilibru, astfel încât Eu să nu mai fi u la capătul listei și să am Zile și Nopți doar pentru mine.