Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/08/2012
Arhiva Zile si Nopti

Speedcubing: de la joc la performanţă

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Speedcubing: de la joc la performanţă Share Speedcubing: de la joc la performanţă


Cubul Rubik. Pentru cei mai mulţi dintre noi este doar o jucărie colorată cu care ne-am bătut capul în copilărie, pentru ca apoi s-o uităm în maldărul de jucării. Pentru Radu Făciu, este cubul care i-a deschis noi perspective şi i-a arătat o lume inexistentă în România: speedcubing-ul.

Radu a redescoperit cubul Rubik în 2007, în al patrulea an de facultate (Politehnică). De aici până la participarea la competiţii internaţionale de speedcubing, întâlnirea creatorului Erno Rubik şi crearea unei comunităţi româneşti în jurul acestei pasiuni, n-a fost decât ambiţie şi mulţi ani de muncă, pe un teren neexplorat, pe care abia se scria istoria.

" "

Dar cubul Rubik n-a primit niciodată atâta atenţie până la participarea lui Cristian Leana la emisiunea “Românii au talent”. Radu este cel care i-a vândut lui Cristian primul cub, pentru a-i descoperi apoi talentul şi a-i propune participarea la emisiune.

Drumul speedcubing-ului în România nu se încheie o dată cu emisiunea “Românii au talent”. Competiţiile de spedcubing s-au înmulţit în ţară şi interesul oamenilor pentru acest nou sport al minţii a crescut. L-am abordat pe Radu pentru a ne povesti evoluţia jocului în ţara noastră.

*Simona Pavel: În ce stadiu se află speedcubing-ul în România: joc pentru copii, curiozitate, sport de performanţă?*

Radu Făciu: Mai întâi ar trebui definit pe scurt “speedcubing-ul”: rezolvarea rapidă a cubului Rubik şi a puzzle-urilor de acest gen. Odată definit termenul, putem răspunde că puţin din toate. Pentru cei mai mulţi, evident, începe ca o curiozitate, un cadou inedit cumpărat de către prieteni sau de către părinţi în cazul copiilor. Din acest grup mare care intră în contact cu jucăria, o parte rămâne la acest nivel. Unii poate nu reuşesc nici să rezolve cubul pentru că nu au motivaţia necesară şi îl lasă pe raft.

O a doua categorie ar consta în cei care învaţă să îl rezolve, iar ulterior apare dorinţa de a deveni mai rapizi, de a învăţa mai multe metode, de a reuşi să rezolve şi alte puzzle-uri asemănătoare şi de a participa la concursurile de acest gen şi a se evidenţia.

Pe toţi cei din a doua categorie îi consider pasionaţi de speedcubing. La noi, această categorie este încă destul de mică, iar mulţi consideră că pentru a participa la un concurs trebuie să ai timpi extraordinari. Din păcate, în România sunt foarte mulţi cei care nu vor sa vină din teama de “a nu se face de râs”, pentru că se uită pe net la clipuri, văd timpi foarte buni şi consideră că nu au ce căuta. Este greşit! Scopul acestor evenimente este pentru a ne întâlni, a ne cunoaşte şi a ne simţi bine.

*S.P.: Care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze un începător în speedcubing?*

R.F.: Probabil să ia un cub Rubik clasic (3x3x3) şi să înveţe să îl rezolve cu metoda de începători. Se găsesc foarte multe metode pe internet astăzi. În română pot găsi chiar pe speedcubing.ro. Dacă a învăţat metoda de începători, probabil a prins microbul şi va fi interesat să devină mai bun. Ar putea trece la o metodă mai avansată, să înveţe mai mulţi algoritmi de rezolvare, să citească forumuri despre tema de care este interesat.

Pasul cel mai important va fi participarea la un concurs de speedcubing, unde i se va amesteca cubul de 5 ori şi va trebui să îl rezolve cât mai repede posibil. Apoi se va face şi o medie din aceste 5 rezolvări, pentru că este mai relevantă decât una singură, dar aici există un întreg regulament.

Odată învăţat cubul de 3x3x3, se deschide calea şi pentru celelalte puzzle-uri şi ar putea trece la altul dacă i se pare mai atrăgător. Unii ţin să se specializeze doar într-un anumit puzzle…de exemplu cubul 5x5x5 sau Piramida şi să devină cei mai buni în el, iar de aici deja am trecut de stadiul de începător. Pentru alţii, interesul este să aibă cât mai multe puzzle-uri şi să ştie să le rezolve pe toate, nefiind interesaţi de timpi. Mulţi dintre aceştia sunt cei pe la 40-50 de ani, care au cunoscut cubul în tinereţe, prin anii ’80, iar acum îl redescoperă alături de alte noi forme.

*S.P.: Ce calităţi trebuie să ai pentru a avea performanţe notabile?*

R.F.: Cred că îţi trebuie voinţă şi motivaţie în primul rând. Să îţi alegi o probă şi să fii perseverent, să exersezi până atingi ţinta pe care ţi-ai propus-o. Nu e nevoie de vreun IQ imens sau degete lungi cum ar crede unii.

*S.P.: Trebuie să ai o minte de geniu sau sunt de ajuns mii de ore de antrenament pentru a ajunge la performanţe de campionat?*

R.F.: Mii de ore de antrenament sunt suficiente, contrar a ceea ce cred mulţi din afara domeniului. Singura problemă e timpul. De aceea copiii de 15-19 ani sunt şi cei mai buni şi au cei mai mici timpi, pentru că au mult mai mult timp să exerseze faţă de cei trecuţi de 20 de ani.

*S.P.: În speedcubing ce procent e matematică şi cât e exerciţiu?*

R.F.: O să dau acelaşi răspuns precum Cristian Leana la “Românii au talent”: 1% talent, 99% exerciţiu. E nevoie de un minim de logică, în rest exerciţiul e cel care contează. Deci domeniul e deschis oricui. Poate mai puţin la proba de rezolvare cu ochii închişi, unde e nevoie şi de ceva mai multă memorie şi putere de concentrare.

*S.P.: Când şi cum ai avut prima oară curiozitatea de a rezolva un cub Rubik?*

R.F.: Cu adevărat cred că a fost în vara lui 2007, când eram în anul 4 la facultate. L-am găsit la un prieten rătăcit pe un raft, mi-am adus aminte din copilărie de acest cub şi am mers a doua zi la o tarabă de mi-am cumpărat unul. Pe internet am găsit imediat o metodă de rezolvare, destul de rudimentară la acea vreme, dar suficientă pentru a învăţa. Pe mine m-a prins microbul destul de repede şi am rămas surprins să văd că există concursuri pentru aşa ceva. Totul a evoluat destul de repede într-un adevărat hobby pe care am reuşit ulterior să îl dezvolt şi la noi… nici nu mă gândeam la vremea respectivă ce va urma.

*S.P.: Cum s-a desfăşurat pentru tine trecerea de la amator la profesionist?*

R.F.: Nu există o limită clară între un amator şi un profesionist. Toţi cei care participă la aceste concursuri şi întâlniri pot fi consideraţi profesionişti şi cred că momentul în care am devenit “profesionist” a fost chiar prima oară când am participat la un concurs oficial de acest gen: campionatul mondial de cub Rubik din Germania, în 2009. Habar nu aveam cum decurge şi despre ce este vorba. Pentru mine era doar un hobby exersat acasă şi citit pe internet, pe forumuri. Ajuns acolo a fost extraordinar să îi întâlnesc pe toţi cei cu care vorbeam de la distanţă şi să concurez alături de ei. Aici cred că s-a produs fenomenul, fiind surprins de atmosfera primitoare şi prietenoasă a unui astfel de eveniment.

Ulterior am participat la alte concursuri, am devenit Delegat World Cube Association (WCA), ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine şi am început să am dreptul să organizez concursuri la noi în ţară. Am cunoscut persoane importante în domeniu, de la fondatori, sponsori şi cei mai renumiţi inventatori şi chiar şi pe Erno Rubik. Momentan, pentru mine, partea de rapiditate a trecut pe locul doi, preocupandu-mă mai mult de promovare şi organizare în prezent.

*S.P.: Cât de mare e comunitatea pe care ai reuşit s-o creezi prin site-ul speedcubing.ro?*

R.F.: Până am devenit delegat WCA am organizat vreo trei întâlniri cu pasionaţi din toată țara. Ne-am cunoscut pe forumul site-ului creat în 2009. A fost foarte interesant pentru că nu ne cunoşteam la vremea respectivă și era un experiment și pentru mine. Fiecare aducea ce puzzle-uri avea și le prezenta celorlalţi, iar vârstele cred că erau de la 10 la 40 de ani. La aceste întâlniri eram în jur de 20-25 de oameni.

După ce am început să organizez concursuri oficiale au venit concurenţi şi din alte ţări, iar pasionaţii noştri au avut şansa să îi cunoască şi pe cei cu o experienţă mai mare în domeniu şi să înveţe şi de la ei câte ceva. În prezent este un nucleu stabil, de vreo 10-15 persoane, care sunt prezente la toate evenimentele, iar mulţi care “vin şi pleacă”. În medie, la concursurile de la noi, participă aproximativ 30 de români. Dacă măsurăm comunitatea în numărul participanţilor români la competiţii WCA pe care le-am organizat, în dreptul României sunt peste 100 de participanţi de-a lungul timpului şi asta mă bucură mult.

*S.P.: Publicul român a redescoperit cubul Rubik prin Cristian Leana. Care sunt şansele să mai ajungă cineva la performanţa lui Cristian?*

R.F.: Cred că șansele sunt destul de mari ca și alți copii să vină din urmă și să ajungă la performanțele lui, dar să nu uităm că nici Cristian Leana nu stă pe loc, iar la anul va fi la un alt nivel… să vedem atunci care vor fi șansele să fie ajuns.

*S.P.: Cum l-ai descoperit pe Cristian şi ce a însemnat participarea lui la Românii au talent pentru Speedcubing-ul din România?*

R.F.: Cristian m-a găsit pe site și a cumpărat primul cub de la mine în urmă cu doi ani. Mi-aduc și acum aminte când a venit cu parintii… care sunt foarte cool. De atunci am păstrat legătură și cred că este românul care a evoluat cel mai repede. A ajuns la medii sub 20 de secunde la cubul Rubik în câteva luni.

Participarea la emisiune a fost o experiență extraordinară pentru amândoi și probabil apogeul expunerii în media din România a hobby-ului nostru. L-am întrebat dacă vrea să participe întrucât primisem o invitație. A acceptat destul de repede. Știam că e cel mai bun și că ne poate reprezenta cel mai bine, fiind foarte motivat. Fiecare etapă a fost o aventură: făcut filmulețele, ales melodie, re-gândit numere, pentru că planul inițial era un pic altfel. Până la urmă a ieșit excelent. Am fost permanent alături de el și l-am ajutat cât am putut. Mulți nu ne dădeau șanse că va trece de semifinală, iar până la urmă a intrat în top 3, maximul ce cred că se putea obține într-o țara în care astfel de hobby-uri nu sunt prea populare.

*S.P.: Pot înţelege că rezolvi cuburi cu o singură mână sau cu picioarele, dar cum este posibil să rezolvi cuburi cu ochii închişi? Care este secretul?*

R.F.: A rezolva cu ochii închiși presupune o inspectare înainte a cubului amestecat. Timp în care „starea” cubului se memorează. Memorarea se face prin a transforma această stare în șiruri de numere. De exexmplu, fiecărei piese i se atribuie o cifră, iar cel care rezolvă reține traducerea „amestecului” ca o serie de numere: 1-3-5-2-4. După ce este legat la ochi, acest set de cifre trebuie re-aranjat (în mintea celui care rezolvă) aplicând anumiți algoritmi care re-sortează aceste cifre în ordinea corectă. Un cub amestecat este echivalent cu a memora în medie 50-60 de numere. Algoritmii de rezolvare re-aranjează de obicei câte 2 sau 3 cifre și trebuie aplicați de mai multe ori până tot șirul devine sortat.

Astfel, poate răspund și la des întâlnită întrebare „cum știe că e cubul rezolvat dacă nu vede?”. Știe pentru că se oprește atunci când șirul devine 1-2-3-4-5. Dacă șirul ar fi 1-2-4-5-3, cel care rezolvă știe că ar mai avea de aplicat un algoritm pentru a sorta și ultimele trei cifre.

Am încercat să descriu doar conceptul pe scurt, descrierea fiind mult simplificată. În prezent se folosesc atât litere cât și cifre pentru memorare și probabil sute de algoritmi pentru a optimiza timpii.

*S.P.: Ai pe site un magazin de cuburi şi puzzle-uri. De unde îţi faci aprovizionarea?*

R.F.: Participând la diverse concursuri și expoziții pe afară mi-am făcut relații și în domeniul vânzărilor. În general, cumpăr direct de la producători cuburile care știu că sunt cele mai bune și cele mai folosite. Experiența și pasiunea pentru domeniu mă ajută să știu tot timpul ce este mai bun și să fiu tot timpul la zi cu produsele. Multe sunt luate din China bineînțeles, dar și din UE. Magazinul nu este jobul meu principal, ci un extra-venit care îmi permite să plătesc întreținerea site-urilor, să îmi mai plătesc anumite ieșiri la concursuri și să aduc puzzle-uri mai greu accesibile la noi în țară.

*S.P.: Ai inventat propriul cub, Octopus, care a luat şi locul 1 la Euro 2010 Budapesta. Povesteşte-ne cum ai lucrat la fabricarea lui.*

R.F.: Fabricarea sau re-modelarea cuburilor este o ramură importantă a acestui hobby. Unii fac parte din această comunitate doar prin aceste lucruri. Creează, vin și prezintă ce au făcut și vând anumite puzzle-uri, unele chiar pentru sume mari, fiind unicate.

Octopus, pe care l-am făcut în 2010 și l-am prezentat la Euro în Ungaria, este un puzzle re-modelat dintr-un Teraminx. Era cel mai mare puzzle produs în masă la vremea respectivă ca număr de piese, dimensiuni, complexitate a mecanismului etc. Mă pot lăuda că toți au rămas șocați când au văzut varianta mea, din mai multe motive; unul dintre ele fiind “Cum ai riscat să strici un puzzle atât de scump și rar pentru a-l modifica?”. Alt motiv este munca imensă depusă, care este greu de descris. Cred că mi-a luat o lună întreagă cam 2-3 ore în fiecare seară. Au trebuit scobite toate cele 30 de laturi, într-un puzzle uriaș, fără a atinge mecanismul, umplut golurile rămase, extins anumite piese și, în final, de pus 750 de stickere. Rezultatul cred că a meritat, iar creația a fost apreciată și de Erno Rubik, inventatorul cubului.

Nu l-am amestecat niciodată… și nici nu cred că o voi face prea curând (râde).

*S.P.: Statistic, care e proporţia fete/băieţi pasionaţi de speedcubing în România?*

R.F.: Cred că în jur de 10% sunt fete, asemănător cu statistica pe plan mondial.

*S.P.: Cum ar putea fi mai bine promovat sportul ăsta la noi?*

R.F.: Cred că cea mai bună promovare sunt evenimentele și concursurile pe care le facem. Când ne adunăm la o terasă sau avem un concurs într-un mall, lumea vine și cască gura, se uită, pune întrebări, e impresionată de ce vede și intră în contact pentru prima oară cu hobby-ul nostru. Ulterior este posibil să devină interesată. Cred că asta e cea mai bună promovare, contactul direct cu persoana.

Dar acest lucru ține și de posibilitatea noastră de a organiza evenimente. Până acum ne-am plătit de fiecare dată totul: transport, cazare, premii etc., ceea ce ne limitează într-un fel. Niște mici sponsorizări pe viitor, care să acopere minimul de costuri, ar fi foarte utile și ne-ar da posibilitatea să facem mai des ieșiri prin țară. Sumele de care am avea nevoie nu sunt deloc mari.

Participanților, în special copiilor, le place să rămână cu o amintire de la fiecare întâlnire și de fiecare dată am mers pe principiul că fiecare să primească câte ceva, nu doar câştigătorii. Așa că prefer să printez niște tricouri pentru toată lumea decât să ofer premii doar primilor trei clasați. De asemenea toate participările la astfel de competiții au fost libere la noi în țară, deși pe afară costă cam 5-10 euro orice concurs. Nu-mi pare rău că am făcut așa, deși uneori a trebuit să plătesc din banii mei anumite lucruri și intenționez să păstrez și în viitor acest obicei.

*Foto: [Speedcubing.ro](http://www.speedcubing.ro/)*

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută