O stare care s-a perpetuat, din ce în ce mai acut, până în zilele noastre. Deşi apăsaţi rău de tot de cele ce se întâmplă în jurul nostru, ni se rupe. Grav este, după umila-mi părere, că fl agelul s-a întins cam peste tot în bătrâna noastră Europă. Pe Dâmboviţa ştiam de ceva timp că indiferenţa e mai mare decât Casa Poporului. În ciuda celor spuse cam aşa este şi „dincolo”. În oraşul care dă numele unei verze foarte mici miserupismul este uriaş. Celor de acolo li se rupe şi de mine şi de tine, cititorule.
Pe cei care diriguiesc trebile pe acolo îi interesează drepturile celor băgaţi la răcoare, dar li se rupe de cei bolnavi (de par egzamplu). Jurnaliştii de acolo văd bordeiele, dar li se rupe că unii dintre cei defavorizaţi au palate cu turnuleţe. Ştiu că am ieşit puţin din linie. Acuzaţiile vor veni en-gros. Dar ştiţi ce? Mi se rupe!
