Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 31/07/2012
Arhiva Zile si Nopti

Interviu cu Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Interviu cu Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi Share Interviu cu Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi


**Sunteţi medic şi sunteţi un om de cultură. Cum de aţi intrat în politică?**

De la bun început am fost băgat cu violenţă în ecuaţia „ei şi noi”: familia noastră a locuit în două oraşe, tatăl meu preda la Galaţi, la Universitate, trebuia să fie dat afară în fiecare an pentru origine socială. Noi, cei doi fraţi, cu mama, locuiam la Constanţa, mama fiind doctoriţă.

Am învăţat să supravieţuiesc, să mă adaptez în condiţii de ceea ce în biologie se numeşte sporulare, să aştept şi să n-am milă când lovesc. În Partidul Comunist am intrat pentru că altfel nu puteam da doctoratul. Fiind doctor, eram tolerat, ba chiar eram un om cu relaţii, prin profesie, prin cei care considerau că le-am făcut servicii vitale, la propriu, pentru că eram medic reanimator, anestezist, deci cei care trecuseră prin mâna mea, trecuseră prin cumpene. Iar mai târziu, când s-a prăbuşit comunismul, mi-am dat seama ca aceleaşi jigodii din aceleaşi familii comuniste realizează supravieţuirea comunismului prin urmaşi, atât în partidele de stânga, cât mai ales în partidele de dreapta.

În momentul în care au venit la putere, la Galaţi, Convenţia şi ţărăniştii am trăit un şoc, mi-am dat seama că Spitalul Judeţean a devenit ostatic al unei bande de tâlhari, director a fost numit o sora medicală masculină, care a dat de vreo şase ori la medicină până a intrat, adjunctul lui era un prieten al lui Nicu Ceauşescu, iar deasupra lor era un individ malefic. În condiţiile astea, întrucât nu se împărţeau mitraliere, am intrat în politică, într-o formaţiune de centru-stânga. Odată intrat în acest joc, care nu este nici cel mai amuzant, nici cel mai moral, politica – dar care, până la urmă, prin natura regulilor lui se dovedeşte a fi un rău necesar, după dispariţia acelei formaţiuni de centru stânga, vechiul partid al lui Meleşcanu, am mers spre formaţiunea care avea cei mai mult tehnicieni şi cei mai mulţi administratori: PSD.

În toata activitatea mea nu am permis să fiu călărit, să fiu manipulat, să fiu utilizat. Şi, probabil, datorită acestui fapt am căpătat sprijin popular masiv, iar datorită acestui sprijin alţii, din structuri politice, nu şi-au permis lucruri pe care nu le-aş fi acceptat şi aş fi părăsit politica. Dar e o mare pierdere de energie şi de timp, pentru că în această ţară politica e un joc trucat, iar tovarăşul Stalin are eternă dreptate: nu e important cine votează, e important cine numără.

**Cum este acum viaţa dumneavoastră, de când aţi devenit Domnul Preşedinte?**

Absolut parşivă. Eu eram un intelectual care munceam enorm, într-un domeniu pe care-l cunoşteam foarte bine, am patruzeci şi ceva de ani de activitate numai în anestezie. Aveam preocupări în viaţa universitară, scriam, citeam. M-am izbit de probleme nerezolvate, acumulate, probleme cu implicaţii economice şi juridice majore, în condiţiile unui aparat pe care l-am moştenit, sunt limitat dramatic de legi şi mă simt precum Iuri Gagarin când a coborât pe Pământ după zborul lui cosmic, care a înjurat şi a spus: „Ăştia mi-au dat o sticlă de vodcă şi mi-au spus că mă suie în expresul de Leningrad! Nu m-au suit în tren, m-au suit în rachetă”. Eu am ştiut în ce mă bag, dar a fost o necesitate pentru partid, a fost un mod de a tăia nodul gordian al unor abuzuri şi al unor tâlhării. Am făcut-o în detrimentul timpului meu liber, al sănătăţii şi al echilibrului meu sufletesc.

**Aveţi tabieturi? Sau, mai bine zis, mai aveţi timp pentru vechile tabieturi?**

Tabietul unui intelectual este cultura, structurată în ritualuri. Ritualurile mele culturale sunt profund tulburate: nu mai merg prin anticariatele Bucureştiului, nu mai răsfoiesc cărţi, nu am voie să mai conduc emisiuni culturale, sunt obligat să mă controlez foarte tare, au fost mari discuţii că am apărut într-o emisiune de divertisment în calitate de preşedinte de consiliu judeţean, de parcă una ar fi fost incompatibilă cu cealaltă, tot felul de neamuri proaste au început să guiţe.

Fără îndoială că tabieturile, care sunt staţiile unui bioritm ce presupune echilibru şi supravieţuire, mi-au fost spulberate. Nu ştiu dacă acest sacrificiu pe care l-am făcut, pulverizându-mi viaţa şi plăcerile ei, atâtea câte existau, chiar este apreciat de cei care m-au trimis. Am fost totdeauna un tip de echipă şi îmi fac datoria – partea proastă este faptul că funcţionează principiul: Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece. De obicei, plecarea maurului se face cu şutul în fund.

**Sunteţi un om care a văzut multe. Au existat situaţii în care nu v-aţi găsit replica?**

Am avut un şef în tinereţe, anestezist, la care am început această meserie şi căruia i-am spus odată: ce deştept e Burghelea, şeful nostru absolut, preşedintele Academiei, cel care mi-a condus lucrarea de doctorat. Şi Mâitre Crivda a zis: domle, e foarte uşor să fii deştept când altul nu are drept la replică. Pentru mine, perioada comunistă a fost o perioadă în care nu mi-am găsit replica, dar am fost suficient de inteligent, în majoritatea timpului, încât să-mi ţin gura. Şi de-asta chiar păream un tip original, excentric, uşor sărit, oricum funny. Aşa am ieşit din obiectivul: beliţi-l, că este duşman structural. Păream un băiat zăpăcit, care nu prezenta pericol. Deci mi-am găsit replica în a face pe prostul, în condiţii în care nu aveam absolut nici un chef să fac pe prostul.

**Aţi avut trei mandate de consilier judeţean până când aţi ajuns la conducerea Consiliului. Cu toate acestea, una e să faceţi parte din echipă, alta să fiţi căpitanul echipei. V-aţi pus mâinile în cap?**

Bănuiam că o să găsesc lucruri dificile, nu bănuiam că o să găsesc totala încălcare a procedurilor, lipsa de trasabilitate a oricărei hârtii şi toată această realitate care, prin haosul ei, nu ştiu dacă chiar caută să ascundă anumite fapte delictuale, cum a fost contractul laptele şi cornul, sau traducea totalul sictir în raport cu instituţia, bazându-se pe protecţii pe care eu încă nu le-am identificat, în ceea ce-l priveşte pe predecesorul meu. În tot cazul, nu e bine.

**Mama dumneavoastră a fost medic, tatăl profesor universitar. Aceste profesii le-aţi îmbinat şi, pe deasupra, aţi mai şi călătorit, aţi scris cărţi. La ce nu vă pricepeţi deloc?**

Nu mă pricep să fiu porc şi lichea. Ca atare, la final, când voi trage linia, nu voi fi un câştigător în clasamentul oficial al succesului în viaţă.

**De la mama aţi moştenit atitudinea. Fiica dumneavoastră ce a moştenit de la tatăl ei?**

Fiica mea a moştenit dragostea pentru carte, respectul pentru profesia de intelectual, oricât ar fi fost ea de prost plătită şi prost apreciată, a moştenit principiul fundamental: câinii latră, caravana trece. Ea e o persoană extrem de discretă, dar eu am ştiut exact cine sunt, de unde vin, şi vin mult mai de departe decât vă puteţi închipui, ca atare, orice mi se putea întâmpla, nu mă putea umili, nu mă putea distruge, iar sistemul aparent de raportare era cu totul diferit de sistemul meu, bine ascuns, de raportare la lucruri. Nu vreau să fiu mai exact.

**Ştiu că aveţi un citat care v-a urmărit toată viaţa: „Când eram tânăr m-am urât, apoi m-am admirat şi până la urmă am îmbătrânit împreună”. Când aţi fost mândru de dumneavoastră şi când v-a venit să intraţi în pământ?**

Citatul este al filosofului şi eseistului francez Alain şi l-am găsit pus pe perete la profesorul Burghelea, un boier român care a ajuns preşedintele Academiei sub comunişti. Au existat câteva situaţii când am simţit nevoia să intru în pământ, le ştiu foarte bine, şi în faţa mea îmi vine greu să le evoc… M-am simţit mândru de câte ori am avut forţa să spun nu, când acest lucru m-a costat enorm, dar trebuia să o fac. Şi asta am învăţat-o în primul rând de la mama.

**Ca medic şi ca om ce simţiţi când nu puteţi salva o viaţă?**

Gustul de cenuşă. Din păcate, există un gust de cenuşă pe care îl simţim destul de des.

**Ne-o puteţi descrie, într-o frază, pe doamna Bacalbaşa?**

Ca să poţi să supravieţuieşti într-o căsnicie, trebuie să o faci până la urmă ca în religie, pleci de la concepţia că e vorba de dogme, de un dat şi nu de la o analiză raţională. Dar, dacă ar fi sa facem o caracterizare, mi-aş aminti de Flaubert, care spunea că femeia este un animal bolnav. Plecând de la această realitate a femininului în general, ceea ce ne-a reunit pe mine şi pe nevasta-mea au fost – la ea – cultura, iubirea pentru animale, inteligenţa, umorul. Cum se spune, iei marfa cu bune şi cu rele, asta e definiţia căsniciei.

**De la ce vine Dobrovici?**

Familia mea a fost o familie de negustori aromâni din sudul Dunării, de la Ianina, care, acum vreo 250 de ani, în urma unei răscoale, a emigrat în afara Imperiului Otoman, şi s-a stabilit la Galaţi. După aceea, dând faliment, ca negustori, o ramură a plecat la Bucureşti, după retrocedarea Brăilei Ţărilor Române – pacea de la Adrianopol – unul dintre descendenţi a plecat ca agă de poliţie acolo şi a avut trei băieţi, care au marcat cultura românească: mai cunoscut e Anton (creatorul personajului Moş Teacă – n.n.), dar, după părerea mea, mai interesant şi mai valoros e Constantin.

Cealaltă ramură a plecat în Basarabia, unde, într-un imperiu ţarist care de 100 de ani purta războaie cu Imperiul Otoman – numele turcesc Bacal Başa înseamnă şeful breslei băcanilor – şi printr-o altă ramură au devenit Dobrovici, nume slav. Deci, de patru generaţii, erau Dobrovici-Bacalbaşa. Bunicul meu a fost cunoscut ca Dobrovici, ca membru al senatului României – a fost averescan, în două mandate şi pentru chestia asta a plătit cu viaţa.

Primele trupe care au intrat în 1940 în Basarabia au fost trupele securităţii sovietice, NKVD. Şi deşi el nu mai era activ politic, fiind moşier, l-au umflat şi l-au omorât. Atunci, tatăl meu a făcut pe dracul în patru ca să fie numai Bacalbaşa şi astfel nimeni nu a mirosit că e băiat de fost politician burghez, fiindcă altfel nu mai eram eu doctor. Am căutat să restabilesc numele întreg al familiei, pe care am fost obligat să-l ascund, cu aceeaşi ură în suflet pentru băieţii care m-au obligat să-l ascund.

**Sunteţi un om de cuvânt. La ce să se aştepte gălăţenii în următorii patru ani, cât va ţine mandatul dumneavoastră?**

Să se aştepte la faptul că nu cedez şi nu mă sperii. Deşi unii au pus problema că prin stilul meu şi prin interesele pe care le pun în pericol, prin acest stil al meu, s-ar putea să fiu lichidat fizic. În timpul alegerilor mi s-a cerut sa umblu cu doi bodyguarzi, întrucât cel puţin o firmă care făcea afaceri cu CJ era interesată ca eu să ies din joc.

**Despre ce va fi următoarea dumneavoastră carte?**

E scrisă, se numeşte: „Opriti dricu’, mortul ăsta n-a dat plicu’!” şi e despre medicină.

**În toamnă vom avea festival de comedie la Galaţi?**

Întrebarea asta trebuie să i-o puneţi şi primarului Marius Stan. În general, cred că Galaţiul s-a remarcat prin caricatură, prin epigramă şi prin istoricul festivalului de comedie, care se ţinea odată la un înalt nivel în oraşul nostru.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută