Născută în 1980, Luiza Zan și-a început cariera la vârsta de 4 ani, câștigand premiul I la un concurs pentru… șoimii patriei cu melodia „Frunzuliţă d’alior”. Aceeași piesă îi aduce premiul I la Festivalul Internațional Cerbul de Aur din iulie 2004, la cateva zile după cucerirea unui prestigios premiu al II-lea la Festivalul de Jazz din Montreux, Elveția. A studiat canto clasic (lied-oratoriu și operă) la Liceul de Artă din Piatra Neamț și la Universitatea de Arte din Iași. Cele mai importante distincţii sunt cele obţinute în Montreux – premiul juriului în 2003 – și premiul al II-lea în 2004, concursul oferindu-i șansa de a cânta acompaniată de Geri Allen, Bob Hurst, Eric Harland sau Omar Hakim. În același an, la Gala Premiilor de Jazz, organizata de Radiodifuziunea Română, i se acordă „Premiul Confirmării”.
Printre numeroșii muzicieni cu care a cântat se numără Rick Condit, profesor și saxofonist din Statele Unite (care a cântat cu Ella Fitzgerald Big Band), Mircea Tiberian, Romeo Cosma, Ion Baciu Jr., Armen Donelian, Jurgen Bothner, Arthur Balogh, Vlaicu Golcea, Vlad Popescu, Sorin Romanescu, Electric Brother, Dj Vasile, Jimi Cserkesz, Eddie Neumann și alții. Anul acesta, Luiza Zan este nominalizată la premiul „Muzicianul anului”, în cadrul Galelor de Jazz ce vor avea loc pe 6 aprilie 2012.
Pe 9 martie o vom putea asculta la Galati, impreuna cu chitaristul Alex Man.
**- Care au fost primele persoane care v-au spus ca aveti o voce aparte si v-au ajutat sa credeti in steaua Dumneavoastra norocoasa?**
– Familia mea a fost mereu motorasul care a impins masinaria asta care se cheama, in termeni general acceptati, „pasiunea pentru muzica”. La noi acasa se canta mereu, de la muzica populara la muzica clasica, de la Beatles la Mihaela Runceanu… Mama cu viola ei, tata cu vocea, bunicul cu acordeonul, bunica tot cu vocea… Mereu a existat cantec la noi acasa, nici nu ar fi contat daca cineva m-ar fi descurajat, de fapt. Muzica inseamna un mod de exprimare pentru mine, un limbaj, nu doar o pasiune.
**- Cum ati descoperit jazz-ul?**
– Pe la 16 ani am descoperit muzica lui Nat King Cole si de acolo a pornit totul. Atunci am hotarat eu ca asta e muzica de care m-am indragostit cu adevarat, pe viata.
**- Cine sunt cei de la care ati avut cel mai mult de invatat in materie de muzica si de interpretare vocala?**
– As pune pe primul loc maestrii mei din scolile de muzica pe unde am invatat, apoi vocalistii pe care i-am admirat, apoi muzicienii cu care am cantat, apoi elevii carora le-am predat. Sunt multe nume….
**- Cand spuneti Tulcea, ce imagini si amintiri va vin in minte?**
– Hmmm…. Proiectiile de film de la noi de-acasa, scoala de muzica, Liceul Spiru Haret cu orele de muzica si laboratorul foto al tatalui meu, plimbarile pe faleza, drumetiile in Delta cu tata, ciorba de peste a mamei si mai am o amintire draguta cu mine
plimbandu-ma cu bicicleta pe hol cu genunchii plini de vanatai din cauza faptului ca alergam sa prind vrabiute in fiecare zi. Si chiar prindeam.
**- Cat din copilul timid care ati fost la inceput a mai ramas astazi?Cum v-au dat aripi premiile pe care le-ati primit pana acum si care ar fi cel mai valoros premiu pe care l-ati putea primi?**
– Nu stiu daca premiile primite mi-au dat aripi sau m-au scapat de timiditate. Cred ca numarul de concerte pe care le-am avut pana acum si-a spus cuvantul in dezinvoltura cu care urc pe scena acum. Dar timida sunt in continuare in viata din afara
scenei.
**- Cum e sa fiti primul profesor de jazz vocal din tara? Cat de receptivi sunt studentii?**
– In momentul de fata, nu mai predau la Conservatorul Bucuresti, ci la Artskul, o scoala privata de arta moderna. Studentii sunt receptivi pe masura interesului depus de profesor in actul predarii. E in cea mai mare masura datoria profesorului sa incite interesul oamenilor talentati cu care lucreaza.
**- Pe scena tineti ochii inchisi. Sufletul simte, nu are nevoie de ochi. Cantati mereu cu sufletul?**
– A canta cu vocea presupune multe lucruri, pentru mine. E un joc cu mine insami cateodata, un fel de partida de sah intre mine si vocea mea, in care piesele de sah sunt sufletul – albele si mintea – negrele. Depinde si de piese, unele antreneaza mai mult sufletul, daca vorbim de balade, altele – mintea – de exemplu piesele up-tempo. Cant cu ochii inchisi pentru ca sa ma scufund mai usor in muzica.
**- Cand v-a fost greu pe scena?**
– Mi-a fost greu de cateva ori pana acum. O data, in noaptea cand am pierdut o sarcina si am plecat de la concert direct la spital, unde nu s-a mai putut face nimic, apoi la cateva zile dupa, cand a trebuit sa sustin un concert in Sibiu, desi as fi preferat sa cant cu copilul meu in Ceruri.
**- Ce s-a schimbat in viata Dumneavoastra o data cu venirea pe lume a fetitei, Eva Luna? Micutei ii cantati… „Frunzulita d’alior”?**
– O, Doamne. Totul s-a schimbat. Fericirea atinge alte cote de cand o am pe Eva Luna. Nu i-am cantat Frunzulita pana acum, dar ii cant in fiecare seara Puccini si Bellini, doua arii care o adorm de fiecare data. De cand era foarte mica i-am cantat opera mai mult decat jazz, desi danseaza cel mai vioi pe muzica rock.
**- „Un artist in cautare de sine”, frumos ati spus. Cand a inceput aceasta cautare si care au fost cele mai mari revelatii de pana acum?**
– Cred ca am inceput cautarea pe la varsta de 5 ani, cand am pus mana pe o carte a lui Zaharia Stancu, „Descult”. Atunci am vrut sa inteleg ce inseamna dragostea de pamant, adica ce o fi asa de gustos la pamantul asta. Apoi, fiecare carte pe care am citit-o mi-a ridicat si mai multe intrebari. Muzica mi-a oferit mereu raspunsurile potrivite… Cum mereu se nasc noi si noi intrebari, este evident de ce cant…
**- Ce le veti oferi galatenilor iubitori de jazz pe 9 martie?**
– Concertul de dupa Ziua Mamei va fi o colectie de piese din zona bossa nova, swing si blues impreuna cu chitaristul Alex Man. Va asteptam cu drag!
