Evit să mănânc paste la restaurant pentru că pastele-s prea uşoare. Chiar nu-ţi trebuie cine ştie ce talent culinar să pui la un loc o porţie de meniu d-ăsta mediteranean cu sos de roşii, carne, somon sau orice alt ingredient proaspăt sau copt.
Mersul la restaurant e pentru mine prilej de bucurii gustative complexe şi neaşteptate, iar pastele nu se încadrează deloc în această categorie. Sau mă rog, aşa credeam până de curând, când, absolut întâmplător, m-am trezit comandând paste (eram la masă într-o trattorie şi mi s-a părut cumva potrivit) şi recunosc că m-au dat pe spate.
Vorbim despre o farfurie plină cu *spaghete fierte bine*, scăldate în ulei de măsline în care se călise serios înainte o cantitate însemnată de *usturoi*. Printre firele elastice de paste se iţeau ici colo bucăţi de *roşii uscate la soare* şi mulţi *gamberi mici şi roz*, proaspeţi, foarte bine asortaţi la franjurii de *mărar şi pătrunjel* aruncaţi din belşug pe mormanul de spaghete.
Am sorbit pe îndelete tot conţinutul farfuriei, creveţii au fost suficienţi cât să ajungă până la ultimul ghem de spaghete toarse pe furculiţă, mi-am şters bărbia de ulei cu usturoi şi-am clătit gâtlejul cu o bere rece. Foarte bun, în ciuda vremii!
