Acum vreo două săptămâni m-am întânit cu mai mulţi bloggeri din provincie veniţi în fiarta Capitală cu prilejul concertului Bon Jovi. Printre “Ce bine că în sfârşit ne cunoaştem” şi „Uăi, că tare cald îi”, toţi au spus următoarele lucruri:
1. N-aş putea să trăiesc în Bucureşti
2. Moamă, da câte lucruri sunt de făcut aici, noi nici cinema n-avem
3. No, da’ tare-i cald
4. Mulţi mai sunteţi aicea, soro!
Adică deşi viaţa e cumplit de stresantă la Capitală şi e groaznic de cald (şi încă nici n-aţi prins voi, dragilor, ziua aia cea mai rea din vară), o mulţime de oameni trăiesc aici pentru că viaţa e mişto şi-s multe lucruri de făcut.
E adevărat. E cumplit de stresant. E şi exagerat de cald. Dar uite că nişte zeci de mii de oameni zic că merită. Sigur că mulţi stau aici pentru că n-au unde să se ducă, pentru că nu vor să lucreze în provincie pe un salariu de trei ori mai mic ca cel de Bucureşti, pentru că aici au familii care depind de ei.
Dar mai sunt şi cei care sunt dependenţi de oraş pentru că oraşul îi face să se simtă bine, îi scoate din casă, din tristeţe, din anonimat.
Haidem afară, că de-aia suntem locuitori de Capitală!
