Două dintre lucrurile care mă enervează cel mai mult când mă prinde foamea în Centrul Vechi e că ştiu c-o să dureze un secol până vine mâncarea, care e posibil să fie rece şi fără pic de gust, şi că pe lângă masa mea se perindă în timp ce eu mă duelez cu ciozvârta de porc sute de oameni care vorbesc tare, îşi suflă nasul peste farfuria mea, se pupă deasupra strachinei mele cu ciorbă, ba din când în când mai trece şi câte-un motorist călare pe-un Harvey, turând motorul de-mi sar creveţii din farfurie şi bronzându-mi cu gaze de eşapament bruschetele cu mozarella.
Partea a doua am rezolvat-o la **Embassy Hanul cu tei**, a cărui terasă e amplasată strategic într-o curte interioară garnisită cu galerii de artă în care nu intră nimeni. Sigur, şi pe-aici mai pendulează plimbăreţi, dar mult mai puţini şi ceva mai rezervaţi, probabil datorită aerului de spaţiu de artă impus de multele afişe cu opere rare lipite pe pereţi.
Aşadar, atmosfera la Hanul cu Tei ne-a plăcut. Ne-au plăcut şi canapelele mari cu perne moi, şi Ciucul nefiltrat la draft. Iar mâncarea, care-a venit nesurprinzător de greu, a fost surprinzător de bună.
Supa cremă de ciuperci a fost savuroasă, salata cu somon şi legume a fost consistentă, iar file-ul de somon prăjit, cu creveţi şi legume coapte, acompaniat satisfăcător de o cohortă de cartofi copţi Embassy style, cu sos de usturoi alături ne-a plăcut mult.
